Reacția Episcopiei Devei și a Patriarhiei Românie în scandalul mărcii „Arsenie Boca”

Comentează

Episcopia Devei și Hunedoarei spune că părintele Arsenie Boca nu poate fi asumat ca marcă înregistrată și că nu a primit până acum nicio înștiințare  oficială referitoare la existenţa unor drepturi de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca". Reacția Episcopiei vine în contextul în care un arădean susține că deține drepturile de proprietate asupra mărcii „Părintele Arsenie Boca”. O atitudine fermă a venit și din partea Patriarhiei Române, care a transmis că nicio persoana privată nu are dreptul să se folosească de numele lui Arsenie Boca

Sursa foto: specialarad.ro

Părintele Arsenie Boca este o personalitate duhovnicească, astfel că nu poate fi asumat ca marcă înregistrată sau ca brand, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu.

"Părintele Arsenie nu poate fi, în niciun fel, asumat ca o marcă înregistrată sau ca un brand. Părintele Arsenie este o personalitate duhovnicească, o personalitate a Bisericii, o personalitate - aş spune eu, naţională, şi cred că a revendica astfel de pretenţii asupra părintelui Arsenie Boca este o chestiune total deplasată. Echivalează, aş îndrăzni să spun, cu pretenţia de a şi-l asuma pe Mihai Eminescu sau pe Mihai Viteazu. Cam acelaşi lucru este. Nu poate nimeni să deţină drepturi asupra unei personalităţi, chiar dacă aceasta nu mai trăieşte, decât în măsura în care există nişte drepturi de moştenire, de succesiune. Dar nu altfel", a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu.

Acesta a mai precizat că Episcopia Devei nu a primit, până acum, nicio înştiinţare oficială referitoare la existenţa unor drepturi de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca". Miricescu a adăugat că, în momentul în care va apărea o astfel de notificare vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a proteja imaginea părintelui şi pe credincioşii pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper moral.

"În momentul în care ne vor notifica, va trebui să procedăm în consecinţă, să apărăm, până la urmă, imaginea părintelui Arsenie şi pe credincioşii noştri. Va fi un demers făcut în numele credincioşilor care vin la mormântul părintelui Arsenie, care citesc lucrările părintelui Arsenie, pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper duhovnicesc, un reper moral", a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

O reacție a venit și din partea Patriarhiei Române, care a transmis că nicio persoana privată nu are dreptul să se folosească de numele lui Arsenie Boca și că Arhiepiscopia Bucureştilor a luat „atitudine fermă” faţă de deţinerea mărcii „Părintele Arsenie Boca” solicitând persoanei care susţine că are marca să renunţe la aceasta.

„Arhiepiscopia Bucureştilor a comunicat oficial persoanei respective mesajul de a renunţa imediat la această marcă înregistrată în străinătate. Numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial. Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoana privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin de drept Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică”, se arată într-un comunicat trimis de Patriarhia Română, potrivit Mediafax.

Zeci de obiecte religioase cu Arsenie Boca confiscate dintr-un magazin din Arad

Zeci de obiecte religioase cu Arsenie Boca au fost confiscate, miercuri, dintr-un magazin din Arad. Polițiștii arădeni au acționat în urma unei sesizări făcute de un bărbat care spune că deține în România drepturile asupra mărcii ”Părintele Arsenie Boca”.

Polițiștii au descins, miercuri, într-un magazin de suveniruri de Arad, care comercializează icoane, cărți și diverse alte obiecte religioase cu Arsenie Boca. Oamenii legii au acționat în urma unei sesizări făcute de Gheorghe Emanuel Daniel, cel care spune că deține în România drepturile asupra mărcii Arsenia Boca. Bărbatul s-a prezentat la magazinul cu pricina, cu documentele în care a arătat că este deținătorul mărcii și a chemat polițiștii în sprijin.

Cum a ajuns Gheorghe Emanuel Daniel proprietarul mărcii „Arsenie Boca”

Andor Şandor, un cetăţean maghiar, reprezentant al Additional Woldwide Care Service LTD, cu sediul în Marea Britanie, susţine că este deţinătorul legal al drepturilor de proprietate intelectuală asupra „mărcii” Părintele Arsenie Boca, înregistrată la Oficiul European de Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi le cere celor care se folosesc de ea să intre în posesia unei licenţe din partea acestei societăţi.

Potrivit specialarad.ro, Sandor i-a cedat licența de folosire a drepturilor firmei PULSE ESCAPE SRL din Arad (al cărei proprietar este arădeanul Gheorghe Emanuel Daniel).

Despre Gheorghe Emanuel Daniel, presa locală scrie că are 24 de ani și este instructor de Aikido la Arad.

O școală din Pitești a fost amendată de CNCD în cazul elevului cu ADHD. Ionuț a fost victima unor fapte de discriminare deosebit de grave

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
Smiley si Tudor Chirila la Vocea Romaniei 2026
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...