După alegerile parlamentare, reducerea numărului de parlamentari va aduce după sine și o masivă concediere în rândul angajaților care lucrează pentru actualii aleși, atât la Palatul Parlamentului, cât și la birourile acestora din circumscripțiile electorale în care au fost aleși.
Cum aleșii actuali și-au angajat chiar și câte 3 oameni pe post de consilieri, asistenți sau secretare, odată cu împuținarea acestora și cei care lucrează acum pentru demnitari vor fi nevoiți să își caute loc de muncă.Cei mai mulți vor fi cei care lucrează acum la birourile teritoriale ale acestora. Practic ar fi vorba despre concedierea a peste 500 de oameni după alegerile parlamentare.
Reducerea numărului de parlamentari duce la concedieri
”Este jale și la Cameră și la Senat. Mulți dintre cei veniți cu parlamentarii la cabinete sau aici, la Parlament, sunt disperați că vor rămâne fără joburi. Oamenii încearcă acum să își rezolve să rămână pe lângă cei care vor fi aleși, dar este practic imposibil. Noii aleși vin cu oamenii lor, iar cei vechi îi păstrează pe cei pe care-i au și cu care fac acum campanie electorală”, spun pentru Libertatea angajați de la Parlament.
Nu numai angajații senatorilor și deputaților care nu au mai găsit locuri pe listele de candidați sunt disperați, ci și o parte dintre cei lucrează la Parlament.
Aceștia spun că, odată cu reducerea numărului parlamentarilor, se va reduce și numărul angajaților lor, întrucât, bugetul celor două Camere ale Parlamentului va fi redus simțitor și nu vor mai bani pentru plata a sute de angajați în plus.
Românii au ales în 2009, prin referendum, ca Parlamentul să fie unicameral, cu maximum 300 de aleși. Rezultatele referendumului nu au fost însă respectate nici până în ziua de azi. Traian Băsescu a încercat, în 2013, inițierea unui nou referendum pentru Parlament unicameral, însă solicitarea i-a fost respinsă, iar situația a rămas, din nou, neschimbată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro