Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, şi-a exprimat, vineri, îngrijorarea în privinţa posibilei creşteri a numărului de imigranţi care folosesc ruta maritimă Libia-Italia pentru a ajunge în Europa, adăugând că ruta balcanică trebuie să rămână închisă. „Este clar că ruta balcanică este de domeniul trecutului şi nu va fi sau nu va trebui redeschisă vreodată pentru ca valuri de persoane să vină spre Germania şi Austria şi Europa Centrală”, a declarat Thomas de Maiziere la o conferinţă de presă în oraşul Potsdam.

„Acum problema o constituie rutele alternative faţă de cea balcanică şi suntem îngrijoraţi, bineînţeles, că numărul refugiaţilor va creşte din nou din moment ce folosesc ruta Libia-Italia”, a adăugat ministrul german.
Imigranţii s-au reorientat spre Italia şi pe fondul închiderii rutei Grecia-Turcia pe Marea Egee, prin care au pătruns cei mai mulţi extracomunitari în cursul anului trecut, potrivit Agerpres.
După intrarea în vigoare a acordului, numărul de imigranţi care au ajuns în Italia în a doua săptămână din aprilie a crescut cu 170% în decurs de o săptămână, în timp ce în Grecia a scăzut cu peste 70%.
În plus, Austria a renunţat pentru moment la ideea construirii unui gard la frontiera cu Italia.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Construcţia a provocat dispute diplomatice între cele două ţări, în contextul în care oficialii de la Viena susţineau că gardul e necesar pentru a face faţă fluxului de refugiaţi. Ei se tem că migranţii vor folosi de acum înainte un alt traseu pentru a ajunge în vestul Europei, iar ţara lor va fi luată cu asalt de sute de mii de oameni care fug de războie şi sărăcie.
Wolfgang Sobotka, ministrul austriac de Interne: „Vom instala elementele de structură pentru construirea unui gard, dar nu vom construi gardul respectiv. Prin urmare, nu va exista ideea unei sigilări a graniţei”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
FANATIK.RO
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI