Regele Mihai a trăit aproape un secol cu simțul datoriei, cu credință și cu iubire de țară, afirmă principesa Margareta, într-un mesaj transmis cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani de către fostul suveran.

principesa_margareta_regele_mihai.JPG

„Sărbătorim împreună pe Regele Mihai, tatăl meu, ajuns astăzi la vârsta de 95 de ani. Aniversarea Majestății Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României, identitatea și continuitatea națiunii. Regele Mihai a trăit aproape un secol de viață cu simțul datoriei, cu credință și cu iubire de țară. Copil, el a reunit speranțele națiunii, a reprezentat Statul și instituțiile sale. Mai târziu, Regele, împreună cu Regina-mamă Elena, s-a opus cu demnitate și curaj unui deceniu de sângeroase dictaturi succesive. După 1947, Regele Mihai a reprezentat simbolul a trei virtuți: statalitatea, Coroana și democrația. În ultimii aproape 27 de ani, Regele ne-a învățat, prin puterea exemplului personal, principiile în care a crezut tot timpul: generozitatea, loialitatea, spiritul de răspundere”, se arată în mesaj.

Principesa îndeamnă la aducere aminte față de regina Ana, cea care „i-a stat alături regelui, cu devotament, întreaga sa viață”.

inmormantarea reginei ana

„Să ne aducem aminte astăzi de Regina Ana, mama mea, care i-a stat alături Regelui, cu devotament, întreaga sa viață. Povestea de dragoste a părinților mei a mers mai departe decât destinul lor personal. Regele Mihai și Regina Ana au trăit împreună povestea unui exil, a unei țări și a unei jumătăți dintr-un secol greu de înțeles. Să ne arătăm admirația, iubirea și respectul față de Regele Mihai și să-i urăm liniște și sănătate!”, menționează Custodele Coroanei Române.

Bolnav, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi operat, Majestatea Sa îşi petrece aniversarea în Elveţia, unde urmează o perioadă de recuperare. Alături îi sunt două dintre fiice, Principesa Sofia şi Principesa Elena, a anunţat săptămâna trecută Casa Regală.

Citește și: Regele Mihai îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Monarhul împlineşte 95 de ani

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.