Românii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031, spune ministrul muncii

 1 comentariu

Salariile bugetarilor care vor scădea odată cu aplicarea noii legi a salarizării vor fi compensate printr-o diferență salarială tranzitorie, acordată lunar până la 31 decembrie 2031, măsură care este prevăzută în proiectul de lege publicat recent în transparență, informează agenția de presă Agerpres.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în situația în care salariul lunar, solda lunară/salariul lunar determinat potrivit prezentei legi sunt mai mici decât salariul lunar, solda lunară/salariul lunar aferent lunii decembrie 2026, se acordă o diferență salarială tranzitorie ca drept salarial individual, pe perioada în care persoana ocupă aceeași funcție și în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, se arată în document.

Dragoș Pîslaru: Niciun român bugetar nu va avea venituri mai mici după noua lege a salarizării

Diferența salarială tranzitorie va fi calculată și plătită lunar, în mod individual, atât timp cât sunt respectate condițiile pentru acordare, dar nu mai târziu de sfârșitul anului 2031.

Totuși, proiectul specifică faptul că aceste sume nu vor include veniturile salariale din proiectele finanțate cu fonduri europene sau stimulentele primite pentru gestionarea acestor fonduri.

Ministrul interimar al muncii, Dragoș Pîslaru, a dat asigurări că niciun român angajat în sectorul public nu va avea venituri mai mici după implementarea noii legi.

„Oamenii vor avea o nouă încadrare pe un nou salariu de bază și pe o nouă structură de sporuri care sunt limitate la 20%. Se face calculul, să zicem tu ai 12.100 în plată acum și prin calculele care sunt refăcute ajungi la 11.000. Vei avea o diferență de 1.100 de lei care se consideră o compensație. Deci, vine salariul conform aplicării legii noi plus o compensație care este considerat drept individual, nu colectiv de 1.100 de lei. Că acolo te-a prins pe tine 2027 când s-a aplicat legea”, a explicat oficialul.

Ministrul muncii: Pentru 56% din românii din sectorul public, salariile cresc

Potrivit ministrului, proiectul urmărește protejarea veniturilor angajaților din sectorul public, iar orice scădere va fi compensată.

„Niciun român nu va pierde vreun leu ca urmare a acestei legi. Principiul protecției veniturilor este principiul fundamental al acordului politic între partide și cel care ne ghidează munca la Ministerul Muncii, în echipa de redactare și de sprijin pentru acest proiect. Prin urmare, românii trebuie să știe că orice afirmație care le creează panică, (pentru) că salariile le-ar putea fi afectate negativ este un neadevăr. Ceea ce este un mare adevăr este că pentru 56% din angajații din sectorul public, salariile vor crește și pentru ceilalți vor rămâne în plată exact cum sunt”, a declarat Dragoș Pîslaru, la conferința de presă de la Palatul Victoria.

Proiectul vizează o actualizare a grilelor de salarizare din sectorul public, urmărind o aliniere a salarizării la condițiile economice actuale, dar și o reducere a discrepanțelor salariale între diverse categorii de angajați.

Legea urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar autoritățile susțin că măsurile tranzitorii sunt necesare pentru a asigura o tranziție lină spre noul sistem de remunerare.

Ce prevede noua lege a salarizării

Noua lege a salarizării, esențială pentru reformarea sistemului public, introduce un salariu de referință între 4.100 și 4.300 de lei.

Toate veniturile vor fi calculate pe baza unui sistem de coeficienți, cu indemnizația președintelui raportată la coeficientul 8. Premierul, miniștrii și ceilalți angajați vor avea coeficienți diferențiați.

Un obiectiv major al reformei este diminuarea inechităților salariale. Zeci de sporuri vor fi eliminate, iar instituțiile publice vor avea un plafon bugetar clar pentru sporuri.

Potrivit acordului politic semnat de PSD, PNL, USR și UDMR, legea trebuie adoptată până la sfârșitul sesiunii parlamentare. Administrația Prezidențială precizează că reforma este o cerință din PNRR, cu termen de implementare 1 iulie 2026.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.

Peste 80 de sporuri au fost eliminate

Totodată, Dragoș Pîslaru le dă asigurări salariaților din sistemul bugetar că niciun venit nu va scădea în urma reformei salariale.

„Pentru că era greu să intervenim pe salariul de bază, iar zona de sporuri a devenit sport național - sunt 151 de sporuri - prin acest proiect eliminăm 87 din aceste sporuri, deci o reducere de 57%. Este anormal să încerci să rezolvi prin sporuri o salarizare care ar trebui să fie unitară. Vom limita sporurile la maximum 20% din salariul de bază”, a mai declarat ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    vasile_69 26.05.2026, 11:05

    Bai desteptii lui peste ! Ce faceti cu pensiile ca nu ati respectat legea doi ani , ati aruncat la gunoi inexarile cu rata inflatiei, ati incalcat legea pensiilor...INFRACTORILORRRR !!!!

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește