De sistemul existent ar beneficia deja „câteva mii” de oameni și instituții. „Sistemul în secunda 4 ştim ce magnitudine avem şi dacă sistemul spune că am magnitudinea 7,1-7.2 atunci imediat suntem conectaţi la foarte multe lucruri din România, inclus Cernavodă, inclusiv la foarte multe lucruri guvernamentale. Sistemul funcționează, nu ne facem probleme”, a spus Mărmureanu la Digi24.

Sistemul de alertare ar putea să salveze milioane de vieți în cazul unui seism mare, dar directorul onorific al INFP a vorbit despre câteva dintre motivele pentru care sistemul nu se implementează pe o scară mare.

Iată declarațiile făcute de Mărmureanu:

Avem această problemă cu domnul ministru secretar de stat cu Raed Arafat, pentru că are un alt sistem construit acum, care spune că nu intră pe partea de avertizare pe parte seisimică.

Dacă Protecţia Civilă nu vrea să folosească cu toate că sistemul e cotat şi a fost premiat în cadrul proiect european, nu ştiu dacă e corect sau nu.

În România sunt 17-18 milioane de celulare. În momentul de faţă nu avem capacitatea ca tehnologia actuală să se conecteze la toţi aceşti oameni.

E clar că lucrăm şi cu STS, cu toate că sistemul l-am introdus pe partea stângă şi dreaptă a Dunării, funcţionează acolo. Nu am avut suficiente linii de legătură. La cele 18-19 judeţe care sunt de o parte şi de alta avem conexiunile de la protecţia civilă care au pe masă acest sistem.

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a avut loc în România, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Seismul care a fost resimţit puternic şi în Capitală a fost urmat de două replici: de 3,1 și 3,3.

Portalul de avertizare în situaţii de urgenţă ro-alert.ro care a fost lansat oficial în luna septembrie nu s-a activat în cazul cutremurului de pe 28 octombrie 2018. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat explica, încă de la lansare de ce sistemul nu va transmite alerte în caz de cutremur.


REPORTAJ/ Povestea impresionantă a pompierului-înger care întoarce oamenii din morți. S-a întors în foc și cenușă ca să salveze hainele de înmormântare ale unui bătrân


 

EXCLUSIV „Mai bine, gura mică!" » Ce se întâmplă, de 5 ani!, în relația Anamaria Prodan - Laurențiu Reghecampf
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Mai bine, gura mică!" » Ce se întâmplă, de 5 ani!, în relația Anamaria Prodan - Laurențiu Reghecampf
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Playtech.ro
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Facebook s-a schimbat. Care e noul nume al companiei
Observatornews.ro
Facebook s-a schimbat. Care e noul nume al companiei
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Pe ea nu are voie să o supere! Starul din fotbal s-a combinat cu o bombă sexy, care e maestră kung-fu! Cum arată
Știrileprotv.ro
Pe ea nu are voie să o supere! Starul din fotbal s-a combinat cu o bombă sexy, care e maestră kung-fu! Cum arată
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele
PUBLICITATE
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele