Generalii de la vârful armatei ruse, absenți din spațiul public. „Rebeliunea lui Prigojin, pretext pentru o epurare masivă”

 3 comentarii

Generalii din fruntea armatei Rusiei au dispărut din atenția publică în urma revoltei din weekend a grupării Wagner, menită să răstoarne conducerea militară a țării, pe fondul unui demers al președintelui Vladimir Putin de a-și reafirma autoritatea și a unor rapoarte neconfirmate despre cel puțin o arestare, relatează Reuters.

Valeri Gerasimov, șeful armatei ruse, nu a mai apărut în public sau la televiziunea de stat de la revolta de sâmbătă, când șeful grupării de mercenari, Evgheni Prigojin, a cerut predarea lui Gerasimov. El nu a mai fost menționat într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării din 9 iunie.

Gerasimov, în vârstă de 67 de ani, conduce operațiunile Rusiei în războiul din în Ucraina și este deținătorul uneia dintre cele trei „serviete nucleare” ale Rusiei, potrivit unor analiști militari occidentali.

Corespondenți militari anunță arestarea generalului Surovikin

Absent din spațiul public este și generalul Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon” de presa rusă pentru tacticile sale agresive în conflictul din Siria. El este comandant adjunct al forțelor ruse din Ucraina.

O relatare a New York Times, bazată pe un briefing al serviciilor de informații americane, preciza marți că generalul știa din timp de rebeliunea lui Prigojin și că autoritățile ruse verifică dacă este complice. Miercuri, Kremlinul a minimizat relatarea, spunând că au existat și vor exista multe speculații și bârfe.

Versiunea în limba rusă a publicației independente Moscow Times și un blogger militar au anunțat arestarea lui Surovikin, în timp ce alți corespondenți militari au spus că el și alți ofițeri superiori au fost audiați cu privire la o posibilă implicare în rebeliune. Relatarea despre arestare nu a fost confirmată independent.

Surovikin, adjunctul lui Gerasimov, a fost văzut ultima oară sâmbătă, când a apărut într-un videoclip în care i-a cerut lui Prigojin să-și oprească revolta. Atunci, el părea epuizat și nu era clar dacă vorbea sub constrângere.

Miercuri seara au existat rapoarte neconfirmate din presa rusă că Surovikin a fost încarcerat în centrul de detenție Lefortovo din Moscova, după ce a fost arestat.

Alexei Venediktov, un jurnalist bine conectat la vârful puterii, a spus - fără a-și cita sursele - că Surovikin nu a mai luat legătura cu familia sa de sâmbătă și că și bodyguarzii lui nu spun nimic.

Prigojin, care a petrecut luni întregi defăimindu-i pe Shoigu și Gerasimov pentru presupusa lor incompetență în războiul din Ucraina, l-a lăudat frecvent pe Surovikin, care este larg respectat în armată pentru experiența sa în Cecenia și Siria.

„Epurare în curs”

Rybar, un canal influent de pe Telegram condus de un fost ofițer de presă al Ministerului rus al Apărării, a declarat că o epurare este în curs, întrucât autoritățile încearcă să elimine personalul militar despre care se consideră că a dat dovadă de „o lipsă de hotărâre” în înlăturarea revoltei. Ea vine după unele relatări privind militari care nu s-au implicat în oprirea luptătorilor Wagner în primele momente ale revoltei când au revenit pe teritoriul Rusiei.

„Insurgența armată a companiei militare private Wagner a devenit un pretext pentru o epurare masivă în rândurile forțelor armate ruse”, a spus Rybar.

O astfel de mișcare, dacă va fi confirmată, ar putea schimba modul în care Rusia desfășoară războiul în Ucraina și ar putea provoca tulburări într-un moment în care Moscova încearcă să împiedice o contraofensivă ucraineană. De asemenea, ar putea cimenta sau ridica pozițiile altor personalități militare și de securitate considerate loiale.

Unii analiști militari și politici ruși și occidentali cred că ministrul apărării Serghei Șoigu, un vechi aliat al lui Putin, pe care Prigojin a vrut să-l doboare, alături de Gerasimov, din cauza presupusei sale incompetențe, ar putea fi acum mai sigur pe funcția sa.

„Cred că el (Prigojin) se aștepta de fapt să se facă ceva în privința lui Șoigu și Gerasimov, ca Putin să decidă în favoarea lui”, a scris, pe Twitter, Michael Kofman, specialist militar rus la think tank-ul Carnegie Endowment.

„În schimb, răzvrătirea lui ar fi asigurat continuarea mandatului lor, în ciuda faptului că erau universal recunoscuți ca incompetenți și detestați pe scară largă în interiorul forțele armate ale Federației Ruse”, mai precizează Kofman.

Viktor Zolotov, șeful Gărzii Naționale care a fost garda de corp al lui Putin, pare a fi un alt beneficiar, după ce a apărut în public pentru a spune că oamenii săi sunt gata să „reziste până la moarte” pentru a apăra Moscova de Wagner. El a vorbit despre posibilitatea de a obține arme grele și tancuri pentru forțele sale în urma revoltei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    parpalache 29.06.2023, 17:06

    Ca generalii sovietici nu sunt pregatiți sa faca fața cerințelor razboiului modern e clar!Adica sunt incompetenți,pentru ca s-a vazut la aceasta„operațiune speciala”-mai ales la inceput- cu marșul catre Kiev-cu blindate inșirate pe șosea intr-o coloana de 60 km atacând Kiev și cu„asediul”Mariupol-ului,de se cruceau și generalii...in rezerva, din studioul TVR1! Și daca or fi fost câțiva mai bine pregatiți-care sa fi scapat de Gorbaciov-au fost sigur inlaturați de Elțyn!In cazul asta mai era nevoie de„puciul”lui Prigojin,pentru ca Putin sa-i epureze?!(Stalin ii impușca direct pe generalii lui, care erau invinși de nemți)!„Grupul Wagner”era specializat in luptele urbane,iar dupa caderea Bahmut-ului, nu prea iși mai gaseau utilitatea in luptele de câmp și rațiunea de a fi platiți ca mercenari,ceeace ar stârni gelozia celorlalți militari!

  • Avatar comentarii

    ex_nihilo 29.06.2023, 17:36

    Eu mă tem că Putin e mai "șmecher" decât îl bănuiește Occidentul - să nu zic "incredibil mai viclean" - și că pregătește ceva. Ceva care, sau mai bine zis asupra căruia, Occidentul "nici nu se gândește" (la figurat vorbind, pentru că suntem cu toții convinși că teoretic cel puțin, Pentagonul ia absolut toate aspectele în calcul)… Printre altele, bine de știut; iată ce găsim scris în Vechiul Testament, Biblia - sursă, sau Carte conform Cuvântului căreia, președinți de state ne felicită de Crăciun, de Paști, oamenii își botează copiii, fac cununii, au schimbat numărătoarea Erelor etc (deci ei o cred, eu de ce n-aș crede-o): "La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica UN ÎMPĂRAT […] VICLEAN. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuși; el VA FACE PUSTIIRI DE NECREZUT, va izbuti în tot ce va începe, VA NIMICI PE CEI PUTERNICI […] " - o spune Biblia. Deci nu noi o spunem, nu baba vanga, nu nostradamus (VT/Daniel 8:23). Faptul că Putin "coace ceva" și asta nu atât asupra Ucrainei - față de care toți vedem că aproape că nu are "secrete" - ci împotriva Occidentului, e un fapt cunoscut, simțit, intuit dacă vreți, până în insulele cele mai îndepărtate și pustii: toată Lumea, a auzit și știe acum, de torpilele nucleare ale Rusiei, că rușii au scos seria de Sarmat - iar acum le pun în serviciul armatei - că Rusia nu are Armată, dar are arme, etc etc… Lipsesc Generalii?? Bună observație!

  • Avatar comentarii

    Jumbo 29.06.2023, 18:16

    Ma gandeam ca a disparut...idolii vostri, bideu in primul rând ?. S o fi dus sa...castige razboiul din IRAK???? ???. Cred ca i a luat cu el pe eroul cia(neluptator?) zelenski, pe eroul de la Nasyria, ciucalnostru, pe ceilalti eroi care se "sacrifica" pt binele coloniei lor, klaus si ciolacuburtamoale cumparand, la ordin, harburi inutile de miliarde de la stapanii lor?. Slava Ucraina, hahahahahahaha

ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
15 sept.
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
15 sept.
Filmul lansat acum 48 de ani care a devenit unul dintre cele mai cenzurate din istorie: „Dezgustător și josnic”
15 sept.
Rusia se joacă cu nervii NATO: două incidente grave în două zile. Putin „nu se va opri”, avertizează șefa diplomației europene
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
15 sept.
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
15 sept.
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15 sept.
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
15 sept.
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?