MENIU CAUTĂ
23 Oct. 2018 20:56

Guvernul a anunțat că salariul minim va fi diferenţiat în funcţie de studii și de vechime

Distribuie

Premierul Viorica Dăncilă, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, cărora le-a fost prezentat proiectul de hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată pe economie: 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creştere netă cu 100 de lei.

„Totodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult faţă de cel câştigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani”, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres.

Executivul precizează că s-a arătat, astfel, deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima edinţă a Consiliului Naţional Tripartit, propunere care este în concordanţă şi cu prevederile programului de guvernare.

„În urma discuţiilor purtate cu sindicatele şi patronatele, s-a ajuns la concluzia unanimă că majorarea salariului minim este necesară, singura divergenţă fiind asupra datei de la care se va aplica măsura: sindicatele au solicitat 1 noiembrie 2018, patronatele – 1 ianuarie 2019”, se mai arată în comunicat.

Ministrul Muncii a postat, sâmbătă, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care anunță că Guvernul ar putea crește mai repede cu două luni salariul minim brut pe economie la 2080 de lei, de la 1 noiembrie anul acesta în loc de 1 ianuarie 2018.


VIDEO / Bătrânețe grea. Un pensionar din București nu are bani să-și pună dantura: „N-am crezut să ajung să cer așa ceva'


 

Comentarii