:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto4.jpg)
Sandor lucrează la deschiderea unui proiect pe cont propriu – un spațiu dedicat bucătarilor amatori, pentru a ține lecții de gătit, ca să îi sprijine să descopere bucuria și arta preparării mâncării. Adaptându-se la criza actuală, dar și pentru că a observat că oamenii gătesc prost în perioada aceasta, i-a venit ideea de a scrie rețete.
Astfel a dat naștere proiectului “Relaxarea-n bucate, cu Chef Sandor Berke”, în cadrul căruia promovează zilnic rețete ieftine, ușor de gătit, de la producători locali și liste de cumpărături, pentru a le demonstra oamenilor că pot merge o dată pe lună să se aprovizioneze, făcând astfel și economie de bani.
“În carantină e timpul să ne întoarcem la rădăcinile noastre, la alimentele noastre, chiar și de la producători locali”, spune bucătarul.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto2.jpg)
A vrut să calce pe urmele tatălui, dar un pelerinaj l-a făcut să se îndrepte spre gastronomie
Sandor provine dintr-o familie credincioasă, tatăl său este preot reformat. Are trei surori și un frate. Pentru a-i îndeplini visul tatălui său, a urmat Facultatea de Teologie, însă în tot acest timp a fost pasionat și de gastronomie. A profesat 3 ani ca preot la Biserica reformată din Salonta și apoi ca lider de tineret în organizația creștină Genezius.
După 3 ani ca preot, și-a dat seama că își dorește foarte tare să valorifice pasiunea pentru gătit și să înceapă un nou proiect în acest sens. Chiar dacă a primit propuneri să lucreze în domeniul de care era mai atras, Berke nu se simțea pregătit să renunțe la straiele bisericești.
“Când m-am dus prima dată la restaurant, aveam în mașină, pe același umeraș, haine albe de Chef și haine negre de preot. Mă bucur când am ambele haine cu mine. Iată cum cele două lumi se pot întâlni, fără să fie nevoie să le separ sau să mă despart de una de vreuna.
Sandor Berke
Pentru Sandor, credința a fost dintotdeauna un principiu de bază, pe care îl aplică în continuare în familia sa și în rândul comunităților în care activează. Chiar și după ce a devenit bucătar, a continuat să
își ducă misiunea mai departe și să îi ajute pe ceilalți.
“Pentru a găsi calea, am mers în pelerinajul El Camino, unde pe parcursul celor 1.000 de kilometri m-am gândit la ce vreau să fac cu adevărat. A fost o adevărată luptă. Am ales bucătăria”, a povestit fostul preot. A pornit mai întâi dintr-o cafenea în Cluj, apoi a mers la Budapesta pentru a căpăta experiență și într-un final a devenit chef bucătar la un restaurant din Cluj. A început să coordoneze o bucătărie cu zero experiență și a făcut acest lucru timp de 3 ani. Chiar dacă s-a îndepărtat de preoție în tot acest timp, Sandor nu regretă decizia luată, căci și-a dat seama că, de fapt, asta este “chemarea” lui.
„Dintotdeauna am simțit că am mai multe chemări. Când am luat decizia, asta trebuia să accept: cine sunt eu și cum funcționez, găsind o nouă provocare întotdeauna. Am multe visuri și le împlinesc pas cu pas”
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto7-684x1024.jpg)
S-a mutat cu 8 membri ai familiei într-un spațiu de 60 mp
În această perioadă, pentru a face față cheltuielilor generate de efectele răspândirii coronavirusui, s-a mutat cu 8 membri ai familiei într-o mansardă de 60 mp și le gătește zilnic.
“Niciodată nu mi-a fost frică să gătesc pentru un număr mai mare de oameni, în schimb, mă deranjează lipsa echipamentelor tehnice corespunzătoare sau ceva ce mă împiedică în ritmul pregătirii mâncării. Am crescut într-o familie mare, am trei surori și un frate. Mama mea este o femeie foarte practică, ingenioasă și economă. Aceste trăsături erau bine-venite în perioada comunismului, de multe ori trebuia să gătească din bănuți puțini și lipseau chiar și alimentele de bază.
Îmi aduc aminte că eram avertizați dacă puneam două felii de parizer pe o felie de pâine. E mai economic să gătești pentru mai mulți oameni decât pentru câteva persoane. Lumea noastră globalizată ne permite realizarea oricărui tip de rețete cu ingrediente accesibile. Așadar, generația mea și tinerii de astăzi au uitat rețetele bunicilor, care au la bază produse locale. Vremea crizei ne ajută să ne întoarcem spre gastronomia tradițională în bucătăria de acasă, dând posibilitatea interpretării rețetelor”, a povestit pentru Libertatea chef Sandor.
Testând pe propria familie, bucătarului i-a venit ideea să îi ajute și pe cei de acasă cu rețete simple, gustoase, dar adaptate situației actuale.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/relaxarea-in-bucateotp-1024x576.jpg)
A creat meniuri antirisipă
“La începutul pandemiei toate magazinele din Cluj, precum în toată țara, au fost luate cu asalt și rafturile repede golite. Fiind chef bucătar, fac deseori cumpărături și mă uit în coșul oamenilor, să-mi dau seama ce fel de mâncare vor să pregătească, ce sumă de bani au la dispoziție etc. Având această rutină, pur și simplu m-au șocat cumpărăturile fără sens, chiar absurde, făcute de oameni în această perioadă. În câteva zile, au dispărut de pe piață drojdia, făina, uleiul, zahărul, pastele făinoase. Parcă s-au trezit instinctele de pe vremea comunismului. Pentru că proiectele pe care le aveam au fost suspendate din cauza pandemiei, împreună cu soția mea ne-am gândit să facem ceva util în această criză, care să fie de folos tuturor.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto5-1024x683.jpg)
Așa am înființat platforma #OneMonthSafetyPack cu un meniu și o listă de cumpărături pentru 30 de zile. Ideea a fost de schimbare a mentalității în ceea ce privește prepararea mâncării și mai ales de a economisi bani în astfel de vremuri. Am fost contactat apoi de OTP Bank România, care și-a dorit să facem un proiect în comun: Relaxarea-n bucate cu Chef Sandor Berke. În momentul de față, am întocmit un meniu cu 60 de rețete, din care 30 au fost filmate”, a completat fostul preot.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto3-1024x684.jpg)
“30-50% din restaurante nu vor fi capabile de repornire în această vară”
Chiar dacă este foarte apreciat în mediul online, Sandor își dorește ca restaurantele să se deschidă cât mai repede și industria în care activează acum să nu se piardă din cauza pandemiei.
i l“Acest virus ne-a privat de valorile primare. Ne-a luat dreptul contactelor personale. Întrebarea este când o să ne dea înapoi? Restaurantele și toată gastronomia se află într-o situație foarte dificilă. După unele păreri, 30-50% din restaurante nu vor fi capabile de repornire în această vară. Frica îi va domina și pe bucătari, și pe chelneri, nu numai pe clienți. Mulți consideră mai importantă închiderea businessului decât producerea pierderilor, ceea ce duce și la sistarea locurilor de muncă
Ar trebui o relație mai strânsă între restaurante și producătorii locali. Ar fi bine dacă statul ar susține și ar încuraja dezvoltarea întreprinderilor locale mici legate de agricultură și creșterea animalelor, în loc să asiste la vânzarea terenurilor pentru megaîntreprinderi străine. Visul meu este crearea unei mișcări #farmtotable, cu scopul motivării oamenilor să producă și să consume local nu numai pentru gospodăria lor, dar și pentru restaurante”, ne-a mai mărturisit chef-ul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f7dcba53a5a64e3d20eb5f888739533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sandorfoto2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.