MENIU CAUTĂ
, de Valentina Postelnicu

Scandal în Parlament. Augustin Lazăr spune că Ministerul Public nu îşi poate îndeplini obiectivele, cu bugetul stabilit de Guvern

Distribuie

"Suntem în imposibilitatea de a ne atinge obictivele Ministerului public", a spus Augustin Lazăr, în dezbaterile din comisiile juridice reunite, pe marginea bugetului de stat pe 2019.

Augustin Lazăr a afirmat că, din păcate, propunerile de buget nu au fost împartăşite de Executiv, ele fiind reevaluate în minus.

„Din păcate, în această situaţie vom fi în imposibilitatea de a ne îndeplini obiectivele care revin Ministerului Public. Am formulat câteva amendamente în acest sens. pe care va rugăm să le votaţi”, a declaratAugustin Lazăr, dând ca exemplu înfiinţarea Direcţiei pentru investigarea magistraţilor, care are nevoie de o clădire nouă, echipamente, ca să poată funcţiona. În plus, a spus el, există parchete care sunt în curs de renovare sau construcţie, şi pentru care a formulat deasemenea un amendament.

Președintele de ședință, senatorul Robert Cazanciuc (PSD), a spus că amendamentele nu au fost înregistrate potrivit regulamentului, astfel că nu pot fi însușite și nici votate. Augustin Lazăr a insistat pe lângă membrii comisiei, să ia în considerare propunerile făcute.

În cele din urmă, a fost acceptat un amendament propus de PNL, care prevede majorarea bugetului Ministerului Public cu aproape 9 milioane de lei, pentru asistența judiciară.

Ministerul Public primește în 2019, potrivit proiectului bugetului de stat, o sumă în valoare de 1,32 miliarde de lei, mai mare cu 5,5% față de 1,25 miliarde de lei în execuția preliminară din 2018.

Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat, luni, bugetele Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ fără să fie aduse modificări.

Astfel, bugetul ICCJ este în sumă de 150.130.000 lei, în creştere cu 13,49% faţă de execuţia preliminată din 2018. Bugetul Curţii Constituţionale este de 30.942.000 lei, în creştere cu 33,87% faţă de anul trecut, iar bugetul Consiliului Legislativ este de 11.123.000 lei, în creştere cu 11,12%.

De asemenea, bugetul CSM este de 157.255.000 lei, în creştere cu 5,78% faţă de anul trecut.

Foto: Dumitru Angelescu

Citeşte şi: Libertatea a refăcut după 6 ani o fotografie cu aceleași personaje: trei copii romi, aruncați de stat într-un centru de plasament dur! Povestea lipsei de șansă din România

Citește mai multe despre augustin lazar, buget 2019 și ministerul public pe Libertatea.

Comentarii