”Mult timp am crezut că un președinte poate concedia directorul FBI din orice motiv, sau fără un motiv anume. Nu am să pierd timp cu privire la decizie sau la modul în care a fost executată. Sper că nici voi. E făcută, iar eu voi fi bine, deşi îmi veţi lipsi şi voi şi misiunea profund.

V-am spus înainte că, în perioade de turbulenţe, poporul american trebuie să vadă FBI-ul ca pe o stâncă de competenţă, cinste şi independenţă. Ceea ce face dificilă plecarea din FBI este calitatea oamenilor săi care, împreună, fac din el o stâncă pentru America”, a scris Comey.

”Este foarte greu să părăseşti un grup de oameni care sunt angajaţi numai să facă ceea ce este corect. Sper că veţi continua să trăiţi valorile noastre, misiunea de a proteja poporul american şi respectarea Constituţiei. Dacă veţi face asta şi voi veţi fi trişti atunci când veţi pleca, iar poporul american va fi mai sigur”, spune fostul şef al FBI.

”Să lucrez împreună cu voi a fost una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele. Vă mulţumesc pentru acest dar”, își încheie scrisoarea, semnată Jim Comey.

 

Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.