Directorul FBI, James Comey, a fost demis în cursul nopții de președintele american Donald Trump, a transmis Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

„Preşedintele a acceptat recomandarea procurorului general şi adjunctului procurorului general în sensul demiterii directorului Biroului Federal de Investigaţii. James Comey a fost înştiinţat cu puţin timp în urmă. Măsura demiterii are efect imediat”, a transmis Sean Spicer.

Donald Trump i-a transmis marți lui James Comey o scrisoare în care l-a informat că va fi demis „cu efect imediat”. „Deși am apreciat că m-ați informat, în trei ocazii distincte, că nu făceam obiectul vreunei anchete, sunt totuși de acord cu analiza Departamentului Justiției conform căreia dumneavoastră nu sunteți capabil să conduceți de o manieră eficace Biroul”, arată Trump, citat de AFP.

În scrisoare pe care i-a transmis-o lui Comey, președintele american a mai spus că „este esențial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restabilească încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii”.

Explicația oficială este că directorul FBI a fost demis pentru că a gestionat inadecvat nvestigaţia în cazul serverului de mail privat utilizat de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat american. De altfel, în urmă cu câteva zile, Donald Trump l-a acuzat public pe James Comey că i-a permis lui Hillary Clinton, „multe lucruri rele” atunci când a stabilit că nu trebuia inculpată.

În această problemă, James Comey și-a motivat, în cadrul unei audieri în Senat, decizia de anul trecut de a anunța public, înaintea scrutinului prezidențial de pe 8 noiembrie, că agenția sa a deschis o nouă anchetă cu privire la folosirea unui server privat de către candidata democrată Hillary Clinton, conform Reuters.

Pe de altă parte, democraţii au sugerat că Donald Trump l-a demis pe șeful FBI din cauza investigației pe care FBI o începuse referitor la presupusele legături dintre reprezentanţii campaniei sale şi agenţii Kremlinului. Ancheta a fost iniţiată în mod tacit în iulie 2016 şi este subiectul unor dezbateri internse la Washington.

Ex-procuror federal și fost vice-ministru al Justiției, James Comey, 56 de ani, a fost numit la șefia FBI de Barack Obama, în 2013, pentru un mandat de 10 ani.

 

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Playtech.ro
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Observatornews.ro
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Telekomsport
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă