Negocierile purtate între viceprimarul Ciprian Bucur, conducerea companiei care produce agentul termic pentru municipiul Braşov şi reprezentanţii distribuitorului nu au dus la nici un rezultat. Viceprimarul susţine că ar fi cerut în timpul negocierii prelungirea termenului până la care firma distribuitoare, care este deţinută de Municipalitate, trebuia să facă plata de 1,6 milioane de lei către producător.
Motivul nu ar fi neapărat lipsa banilor, ci faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) anchetează modul în care Primăria Braşov a cumpărat agentul termic de la firma privată.

12.000 de persoane, afectate

În acest timp, reprezentanţii firmei producătoare susţin că nu ar fi nici o problemă în acordarea unui nou termen pentru plata unei părţi a datoriilor acumulate dacă nu ar fi, la rândul lor, presaţi de furnizorul de gaz, care a emis deja un preaviz.
Aşa se face că de astăzi, cei 12.000 de braşoveni din cartierele Tractorul, Gară, Mihai Viteazul, Griviţei, Centrul Civic, Ceferiştilor, Florilor şi Scriitorilor vor rămâne fără apă caldă cel puţin până pe 15 septembrie, perioadă în care este oricum programată o întrerupere pentru lucrări şi revizii. Rămâne de văzut dacă autorităţile vor ajunge apoi la o înţelegere, pentru ca oamenii să nu rămână fără agent termic în prag de iarnă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.