Arestat saptamana trecuta pentru luare de mita, Florentin Scaletchi a deprins tainele traficului de influenta inca din perioada comunista, cand a fost bagat la puscarie dupa ce a deturnat un vapor. Persoane care au stat in anturajul presedintelui Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) ne-au dezvaluit ca acesta obtinea avantaje de la detinutii straini, pe care ii convingea ca poate interveni pe langa conducerea penitenciarului.
Fost capitan de vas, Florentin Scaletchi a fost arestat la sfarsitul anilor 80, dupa ce a incercat sa-si deturneze propria nava. Scaletchi intentiona sa ajunga in Turcia, insa planul sau a fost dejucat de un ofiter, membru al echipajului. Apropiati ai presedintelui OADO povestesc clipe de cosmar in acest capitol al vietii sale. Astfel, echipajul si-a dat seama atunci ca vaporul nu mergea spre destinatia oficiala, ci catre Istambul. La 14 ore departare de portul Constanta si la doar 2 ore de Istanbul, unul dintre ofiterii superiori ai vasului a cerut ca nava sa fie intoarsa spre tara. Atunci, timonierul Alexandru Mateescu, unul dintre oamenii care-l ajutasera pe Scaletchi, intr-un gest disperat, si-a taiat de doua ori mana cu un topor, in incercarea de a deturna vaporul. Capitanul a fost condamnat apoi la moarte si incarcerat, in asteptarea executiei, la Sectia Speciala a Penitenciarului Rahova.
Detinutul Scaletchi a fost tinut cu lanturi la maini si la picioare, pana cand justitia vremii i-a comutat pedeapsa capitala in inchisoare pe viata. Sursele noastre, care au preferat sa ramana anonime, ne-au povestit ca, imediat ce s-a vazut scapat de plutonul de executie, puscariasul a fost “investit” de conducerea penitenciarului cu functia de sef de camera.
Acord cu Securitatea
Florentin Scaletchi ar fi semnat atunci si un acord cu Securitatea. „La Sectia Speciala, detinutii care ajungeau sefi de camera erau obligati sa semneze un acord cu ofiterul de contrainformatii delegat la penitenciar, in conditiile in care acolo erau inchisi, pe langa condamnatii la moarte, si detinutii straini. Seful de camera era obligat sa-i furnizeze informatii obtinute de la aceasta categorie de prizonieri. Acum viata detinutului Scaletchi se schimba radical, in conditiile in care toata lumea din jurul sau stia ca are o usa deschisa la ofiterul de contrainformatii, persoana importanta in economia vietii din puscarie.
Afaceri dupa gratii
La scurt timp dupa ce a aflat ca nu va mai fi impuscat, prizonierul ar fi inceput sa se laude cu faptul ca are relatii importante in Ministerul de Interne si cel de Justitie. Ajutat de ofiterul de contrainformatii, Scaletchi cerea diverse bunuri in schimbul favorurilor pe care le facea.
Pe langa imaginea de lider pe care si-o construise, seful de camera fuma tigari bune, iar hrana pe care o primea era de calitate mult superioara celei destinate puscariasilor de rand.
Arestat pentru infractiuni de coruptie
Florentin Scaletchi a fost arestat la mijlocul saptamanii trecute, dupa ce procurorii l-au acuzat ca ar fi dus de nas un barbat condamnat la inchisoare, pe care l-a convins sa-i dea 24.000 de dolari pentru a-l scapa de probleme.
A cerut 7.500 de euro pentru o legitimatie
Presedintele OADO i-ar fi promis acestuia ca, in schimbul banilor, ii poate obtine o pedeapsa mai blanda. Potrivit anchetatorilor, la nivelul anului 2005, i-ar fi spus si l-ar fi convins pe denuntator ca are relatii la instanta suprema. Scaletchi a cerut, in schimbul unei vorbe bune, 20.000 de euro, iar detinutul i-a achitat echivalentul in dolari al acestei sume. Mai mult decat atat, anul acesta, in cursul lunii octombrie, Florentin Scaletchi i-a cerut condamnatului alti 7.500 de euro, bani care ar fi reprezentat eliberarea unei legitimatii antedatate, care ar fi certificat ca acesta era membru OADO inainte de a ajunge la inchisoare. Pentru ca platise deja o suma impresionanta, iar Scaletchi nu-si onora promisiunile, detinutul a decis sa ceara sprijinul autoritatilor. Procurorii Departamentului National Anticoruptie au reactionat imediat si au stabilit in amanunt toate detaliile unui flagrant. Prins in fapt in timp ce incasa banii pentru legitimatie, Florentin Scaletchi a fost acuzat de trafic de influenta, luare de mita si arestat preventiv pentru 29 de zile. La scurt timp dupa arestarea acestuia, oamenii sai din cadrul organizatiei au incercat sa spele imaginea sefului lor si au declarat pe mai multe posturi de televiziune ca Florentin Scaletchi e nevinovat si este victima unei inscenari.
De la sef de camera a ajuns in fruntea societatii civile
Gratiat dupa revolutie, Florentin Scaletchi a ajuns din sef de camera in cadrul Sectiei Speciale a inchisorii Rahova presedinte al unei fundatii intitulate “Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului”. De pe aceasta pozitie, Scaletchi ajunge sa fie invitat inclusiv la sedintele anuale de bilant ale Politiei Romane, unde, dupa caz, critica ori lauda activitatea autoritatilor. In acelasi timp, presedintele OADO organizeaza la sediul fundatiei sale conferinte de presa prin intermediul carora se incearca spalarea imaginii unor infractori de drept comun, cum e, de exemplu, mafiotul craiovean Genica Boierica.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_14a3073e79be494502b89149e550a541.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f46a56631d3afba4a963150d4bb97a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1786d4e2c627cef3ce4cc2e7e292c88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ca67dd5f0e3ce467e1aaa9ae0d5b9c5d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0c4f107ad67f59d0ba5821012ee2dbd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_bf9d2d37375a3077ec517ebfef50fe66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b78aa2b0c33ce75e3bfa49dc60a9f1b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_7fe76bff47a80ffd57a395b2088cd3a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0eb3fffba613e808cd006e11e34bba64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_365681a00ba41aa55a7838bb8600050c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2006/11/8-dezvaluiri-tifetz_5209.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3eeb3a8bbde0755f016b094109326aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-datorii-dumitru-angelescu-libertatea-14111-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/stefania-costea-profesoara-limba-romana-lectorat-cambridge.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/a-saptea-confruntare2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-mutu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2ba9af11d6c293feccb469137e364f2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3dd9d14c20cd6d70b871d604c7aadc1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b1e42f72c80d09652431d0580d7b8329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/10/motiune-de-cenzura-parlament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/angajat-stresat.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/angajata-concediata-macelarie-supermarket-italia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kruunuvuorensilta-cel-mai-lung-pod-finlanda-helsinki.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-ryanair-aeroport-berlin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-somn-profund-6968336.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-baieti-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pescarus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/buletin-electronic-carte-identitate-biometrica-2-e1777277207920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vila-bucurestifotomontaj-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/barbat-facturi-gaze-energie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concerte-evenimente-vama-veche-1-mai-litoral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/papa-leon-shutterstock2651433907-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.