Șeful Pentagonului: Războiul din Ucraina poate servi ca o lecție pentru Taiwan

 4 comentarii
Arhiva foto

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat, marți, că Războiul declanșat de Rusia în Ucraina împotriva forţelor ruseşti oferă lecţii Taiwanului, arătând cum o armată mai mică poate rezista unei forţe mai mari, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Am învăţat o serie de lecţii importante odată cu războiul din Ucraina. Una dintre aceste lecţii este că, dispunând de resurse asimetrice şi cu tactici şi tehnici asimetrice, o forţă mai mică se poate apăra cu adevărat împotriva unei forţe mai puternice", a spus Lloyd Austin.

În acest sens, șeful Pentagonului a estimat că autoritatea de care dispune pentru a apela la stocurile americane şi a furniza arme Taiwanului este „esenţială pentru eforturile noastre de a furniza Taiwanului ceea ce are nevoie" pentru a se apăra, aşa cum este cazul pentru Ucraina.

„Lucrăm la această iniţiativă şi sperăm că vom avea ceva de anunţat în viitorul apropiat", a precizat Lloyd Austin, fără a preciza ce anume sau a stabili o dată.

China consideră Taiwanul, o insulă cu 23 de milioane de locuitori, ca pe o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

La începutul lunii, China a organizat trei zile de exerciţii militare pentru a face presiuni asupra insulei, după o întâlnire percepută ca o provocare de Beijing între preşedinta sa, Tsai Ing-wen, şi un înalt responsabil american.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    parpalache 17.05.2023, 22:36

    Dreptul internațional?!Dreptul celui mai tare!Se știe ca Statele Unite niciodata nu s-au incurcat de reguli,dar in cazul China- Taiwan,abuzul e evident!De ce?!Pentru ca toate țarile au recunoscut ca Taiwan e doar o provincie a Chinei-chiar daca rebela!Inclusiv...Statele Unite!Și atunci?!De ce se implica fațiș de partea rebelilor?!Dar daca China ar proceda la fel- sa zicem in Puerto Rico„stat asociat”la Statele Unite?!

  • Avatar comentarii

    a3dess 18.05.2023, 01:22

    chiar asa, de ce Puerto Rico nu se da cu chinezii?!? hai sa vedem: pe de o parte Pax Americana, in cealalta Pax Chinese (?!?)... ce as putea alege eu ca cetatean al Puerto Rico?!? dar ce as alege eu, ca cetatean al Taiwanului?!? hai ca nu e chiar asa de greu...

  • Avatar comentarii

    imgb 18.05.2023, 08:40

    Pentru tine e foarte greu ba Fremen ....

  • Avatar comentarii

    Alamar13 18.05.2023, 10:15

    @ parpalache Absolut corect. Imperialistii americani , care nu respecta dreptul international precum China il respecta, in Tibetul eliberat de nazisti , trebuiesc , expulzati din NATO. Mai mult , imperialistii americani , trebuiesc scosi afara din Romania , cu armele lor cu tot. Si cine spunea ca Romania nu mai are patrioti care lupta ptr. dreptul international?

ALTE ȘTIRI
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
16:08
„Inteligența artificială ne poate ucide pe toți până în 2030”: Avertismentul sumbru al unui cercetător Anthropic
16:05
Alegeri anticipate în Serbia pe 25 octombrie, anunță Aleksandar Vučić: Parlamentul a fost dizolvat
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală