„Demenții ăia care violeză copii sunt oare normali? Ăia nu încalcă drepturile omului,când nenorocesc pe viață ființe nevinovate? Prin respingerea proiectului nu facem altceva decât să le dăm mână liberă acestor scelerați mental să își bată joc de copii noștrii! Mă întreb dacă și germanii,polonezii,cehii sau ruși, țări în care castrarea chimică a pedofililor e legalizată au ținut cont doar de drepturile acestor maniaci sexual și nu de ale minorilor molestați?”, ne-a declarat Popoviciu.

Proiectul de lega prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani pentru pedofilii a căror victime sunt copii sub 15 ani şi de la 3 la 10 ani dacă au consecința agravante, când în urma violului victima se sinucide,moare sau suferă tulbirări pshice pe viață. Pedofililor condamnaţi pentru astfel de fapte agravante li se vor aplica în timpul detenţiei şi o „pedeapsă suplimentară”, pentru inhibarea pornirilor sexuale, prin castrarea chimică.

Mai mult, condamnaţii acuzaţi de pedofilie care şi-au ispăşit şi finalizat pedeapsa vor fi în continuare sub supraveghere prin monitorizare GPS.Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului cu raport de respingere. Senatul este prima Cameră sesizată.
Senatorii au ținut cont de punctul de vedere al Guvernului, care nu susține nici el castrarea sau monitorizarea prin GPS a pedofililor, acesta motivând că încalcă drepturile omului, conform cărora nici o persoană nu poate fi suspusă unor tratamente fizice care să-i pună în pericol integritatea fizică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.