Societăţile cu acţiuni la purtător să nu mai participe la licitaţiile publice; Proiect de lege depus în Parlament

Comentează

PNL depune proiect de lege prin care societăţile cu acţiuni la purtător să nu mai poată participa la licitaţiile cu bani publici. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă,  de deputatul liberal Florin Roman. El a arătat că în România sunt circa 360 de societăţi comerciale cu acţiuni la purtător, care au aproape 800 de miliarde de lei cifră de afaceri.

Potrivit liberalului, toate aceste firme au un element comun, şi anume marea lor majoritate, în proporţie de peste 90%, sunt conectate la conducta banului public, deci fac afaceri cu statul.

PNL propune, prin proiectul de lege, ca societăţile cu acţiuni la purtător să nu mai poată participa la licitaţiile cu bani publici atât timp cât acţionariatul e netransparent. Un al doilea proiect,  inspirat de modelul german, prevede interzicerea societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător pe teritoriul României.

Deputatul PNL mai spune că la nivelul UE există o discuţie extrem de solidă pe acest subiect, se restrânge practic de la ţară la ţară legislaţia privind acţiunile la purtător.

”Există o decizie ca, până la nivelul acestei toamne, să fie modificată directiva europeană şi practic ei vor ca în septembrie să finalizeze dezbaterea şi amendarea directivei europene 2016/0208, care va căpăta forma finală în toamna acestui an. Directiva europeană îşi propune să modifice şi să completeze directiva UE 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, să modifice Directiva 2009/101/CE", a mai explicat Roman.

Recent, liderul PNL Ludovic Orban anunța că partidul lucrează la un proiect de modificare a legii societăţilor comerciale pentru a asigura transparenţa acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici.

“Vă anunţ că lucrăm la un proiect de modificare a legii societăţilor comerciale pentru a asigura transparenţa acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici. Cum ar putea fi identificat un eventual conflict de interese în cazul unei societăţi cu acţiuni la purtător?”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.

Tot vineri, el a scris că atât fostul premier Sorin Grindeanu, cât și actualul prim-ministru Mihai Tudose au vrut să-l demită pe șeful ANAF și se întreabă cine i-a oprit pe să facă acest lucru. “A fost tare Dragnea cu declarația că nu a știut nimic de controlul ANAF la Rise Project. Atât fostul premier Grindeanu, cât și noul premier Tudose au vrut să îl demită pe șeful ANAF. Și nu au reușit. Oare cine i-a oprit? Să fie oare cel la care mă gândesc eu? Și care a fost misiunea pentru care a fost păstrat în funcție?”, a scris Orban, vineri, pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește