Proiectul MAI îi vizează în mod direct pe șoferii care folosesc telefonul mobil pentru a face fotografii și live-uri în timp ce conduc.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete). Sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti)”, se arată într-un comunicat al MAI.

Nerespectarea prevederilor este pedepsită cu 9 până la 20 de puncte-amendă. În 2019, valoarea unui punct de amendă este de 145 de lei, fiind plafonată la nivelul din 2017.

Proiectul poate fi consultat pe site-ul www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, din Bucureşti.

„Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor”, se arată în comunicatul, citat de Agerpres.

Pe lângă amendă, șoferii vor rămâne fără permis pentru o perioadă de 30 de zile.

Proiectul prevede că modificările legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Timp de două luni, Poliția Rutieră va desfășura campanii de informare a șoferilor cu privire la modificări.

În ultima perioadă, tot mai multe nenorociri au avut loc din cauza șoferilor care fac live pe Facebook la volan.

Pe 22 mai 2018, nouă români au murit într-un accident produs pe o șosea din Ungaria.

Șoferul microbuzului în care se aflau a făcut live pe Facebook în momentul tragediei.

sursă foto: Poliția Română


Citește și Parcuri de milioane, în cel mai sărac sector al Capitalei! Primăria de la 5 cheltuiește 25 de milioane de euro pe spații verzi și patinoare


 

Serena Williams - Maria Sharapova, meciul șoc de la US Open. „Nu voi mai pierde vreodată în fața acelei ticăloase!”
GSP.RO

Serena Williams - Maria Sharapova, meciul șoc de la US Open. „Nu voi mai pierde vreodată în fața acelei ticăloase!”