Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe colegii din partidul condus de Dominic Fritz că le-au plagiat amendamentele la pachetul fiscal pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea. Unul dintre cele mai importante este reducerea cu 40% a subvenției pentru partide.
„USR plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta! Parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice! Dacă tot susțineți că acest demers are girul tuturor partenerilor din Coaliție, vă propunem ca tăierea subvenției să fie făcută chiar de la prima rectificare bugetară din acest an”, a transmis Sorin Grindeanu luni, 7 iulie.
El i-a ironizat pe cei de la USR, spunând că, dacă tot „copiază”, ar trebui să susțină și celelalte propuneri PSD: „Dragi colegi USR, dacă tot ați pornit pe calea plagiatului, puteați să mergeți până la capăt și să susțineți toate amendamentele PSD: ridicarea de la 3.000 la 4.000 de lei a pragului privind aplicarea CASS la pensii, renunțarea la plata CASS pentru indemnizația de șomaj/ pentru venitul minim de incluziune, scutirea de plata CASS a indemnizației pentru creșterea copilului, a văduvelor de război, veteranilor și foștilor deținuți politic”.
Precizările au venit în contextul în care PSD a propus de dimineață 18 amendamente la pachetul fiscal al Guvernului, potrivit documentului consultat de Libertatea.
Documentul cu toate măsurile propuse de social-democrați poate fi citit mai jos:
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/amendamente-psd-masuri-fiscale.pdf"]
Apoi, senatorii și deputații s-au reunit la ora 17.00 la Parlament pentru că Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale destinat reducerii deficitului bugetar.
Cea mai importantă măsură care îi va afecta pe români, în afara creșterii TVA la 21 la sută, este cea referitoare la pensii. Mai precis, bătrânii care au o pensie lunară de peste 3.000 de lei vor plăti CASS de 10 la sută. În plus, pensiile nu vor mai crește în 2026.
tomitan 08.07.2025, 01:59
Ce au facut Fritz&Co? Au zburat si ei cu jetul Nordis la Nisa si Monaco? Bravo , Sorinele ! Jos cu plagiatorii! Jos labele de pe jeturile Nordis!
Monseur 08.07.2025, 09:00
Pai nu fura la guvernare? De nu facura? Gargara la nivel de politca de stat. Trebuia sa nu intre la guvernare, daca se considera nedreptatiti.
parpalache 08.07.2025, 09:29
De unde naiba l-o fi inventat Dragnea și pe papagalul asta?Pe care l-a adus de pe la Caransebeș, ca sa inșele alegatorii de stânga?!Pai daca era așa de grijuliu pentru soarta amarâților, de ce au votat „masurile”alea?!
zamfir_theodor 08.07.2025, 10:40
Ideea e că nu prea contează cine zice să se taie, ci chiar să taie, că vorba aceea: "Vorba lungă, sărăcia omului." USR nu v-a copiat celelalte amendamente din cauză că nu conțin tăieri, pentru că aici e vorba de scăderea deficitului bugetar. Chiar vă rog să mă copiați pe mine la următoarele amendamente: să se taie salariile de peste 5000 de lei până la un maxim de 5000 de lei tuturor directorilor, oricărui șef din companiile de stat, inclusiv din orice CA (de asemenea, tăierea componenței acestora până la un maxim de 5 membri), din orice domeniu de activitate de la stat, justiție, interne, externe, sănătate, educație, transporturi, economie, energie etc.; tăierea pensiilor speciale, sau a tuturor celor necontributive, până la un maxim de 5000 de lei; tăierea sporurilor celor care nu muncesc în condiții grele, cum ar fi mine, cu pericole de explozii, boli contagioase etc. Și mai am, dar faceți-le pe astea.
Janika 08.07.2025, 11:29
E bun rău Grindeanu ăsta, cu el în frunte(poate vine și Firea să ajute la distrugere), scăpăm de PSD