Sorin Minea, președinte Romalimenta, a declarat că pagubele produse de extinderea galopantă a pestei porcine ar putea ajunge la miliarde de euro, iar creșterea porcului în România ar putea să dispară pentru următorii 20 de ani.
„Medicul veterinar creează un plan, dar el trebuie aplicat de clasa politică, care ar trebui în ultima ceas să facă un pact de neagresiune, să ia o decizie comună. Dacă urmează în continuare alarmarea oamenilor s-ar putea ca pagubele să ajungă la miliarde de euro și creșterea porcului în România să dispară pentru următorii 20 de ani”, a spus Minea la Digi 24.
De asemenea, Sorin Minea a afirmat că pesta porcină africană are o mare "calitate": virusul nu provoacă anticorpi, deci nu se poate produce un vaccin.