„Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu. Marți dimineața am primit un telefon în care am fost întrebată dacă știu despre cazul acestei fete și dacă știu că a fost plimbată între spitale. Vă imaginați că nu mi-a venit să cred și atunci am cerut informații și am luat decizia corespunzătoare. Am spus că voi face propria anchetă. Voi primi în seara aceasta filmul complet al evenimentelor. Eu vorbeam și de necunoașterea procedurilor. Ministrul Sănătății, categoric, are alte treburi. Pe mine mă surprinde la modul cel mai neplăcut faptul că există niște reguli în sistem și noi nu le cunoaștem”, a spus Sorina Pintea, la Digi 24.

Tânăra arsă într-o baracă la Sfântul Gheorghe a fost trasferată în Belgia. Femeia are arsuri foarte grave pe jumătate din suprafaţa corpului. Ajunsă la Tulcea cu o şalupă, fata a fost urcată într-un elicopter şi trimisă spre Timişoara.

Numai că la jumătatea drumului, pe când survola deja Sibiul, elicopterul a făcut cale întoarsă spre Constanţa – la Timişoara fata nu ar fi avut unde să fie tratată. A ajuns la Constanţa, la Terapie Intensivă, pentru că nici Constanţa nu are secţie de mari arşi.

Revoltat de situaţie, ministrul Sănătăţii a trimis-o pe fată la o clinică din Belgia.

FOTO: Vlad Chirea

VIDEO – Digi 24


Citește și… CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 | Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție


 

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Observatornews.ro
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Știrileprotv.ro
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)