USR-PLUS critică PNL că vorbește despre depolitizarea spitalelor după ce a numit politic mai mulți manageri. Voiculescu: “Sigla din spate ar trebui să fie un dezavantaj”

Comentează

Atât PSD, cât și PNL au numit, în ultimii ani, pe criterii politice, manageri de spitale din toată țara, a declarat marți liderul PLUS București, viceprimarul Vlad Voiculescu, acuzându-i pe liberali că acum vorbesc despre necesitatea depolitizării unităților medicale când chiar ei au practicat asta. Afirmațiile lui Voiculescu vin după ce ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a spus că se impune “depolitizarea managementului sanitar”, în urma incendiului de la Spitalul Județean Neamț.

“Aproape că l-aș crede pe ministrul Nelu Tătaru, dacă ar fi un medic venit de curând de la Huși, care ne-ar spune asta cu independența unuia care nu e legat de un partid”, a spus Voiculescu marți, într-o declarație de presă.

Numirile politice din guvernarea PSD continuă și în cea a liberalilor, mai afirmă el, adăugând că “nu mai crede în soluțiile prezentate de aceste partide serioase, care n-au făcut decât să numească peste tot, pe interes politic și pe cumetrii, manageri de spital”.

“La orice colț de Românie la care ne uităm, vedem furtul”

Liderul PLUS București a vorbit despre numirile de manageri de spitale făcute de PNL și PSD când s-au aflat la guvernare, amintind de câteva din ultimul an: Codruța Neagu, rudă cu prefectul PNL de Vrancea Gheorghiță Berbece, la Spitalul Județean din Focșani, care strângea semnături în vară pentru PNL, pentru alegerile locale. La Spitalul Județean Craiova, manager este liberalul Laurențiu Ivanovici, care a fost condamnat penal pentru fals și uz de fals. Fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, PNL-istul Bogdan Nica a ajuns recent managerul Spitalului Județean Ploiești.

“Politizarea vine la pachet cu deprofesionalizarea, sentimentul și realitatea că managerii nu ne servesc pe noi, nu servesc pacienții, ci interesele de partid. La orice colț de Românie la care ne uităm, vedem furtul”, a punctat Voiculescu.

“Managerul de la Filantropia și-a redescoperit vechi simpatii liberale”

Viceprimarul a vorbit și despre spitalele din București, dând exemplu situația de la Spitalul Filantropia, acolo unde manager este Dan Sîmpălean, care “și-a redescoperit vechi simpatii liberale imediat după alegeri”. Sîmpălean a adus în spital firma la care a fost reprezentant de vânzări.

El a prezentat apoi trei contracte de la Spitalul Colentina, condus de un manager care se află primul pe lista PSD Argeș pentru alegerile parlamentare. Este vorba despre Remus Mihalcea.

Toate cele trei contracte au fost semnate fără licitație și fără publicare. Cel mai mare dintre cele trei este în valoare de 8 milioane de lei și a fost atribuit unei companii din Târgoviște cu trei angajați.

“Nimeni nu a știut de ele. Politizarea trebuie să înceteze în spitalele din Bucureşti şi din toată ţara. Faptul că cineva are o siglă în spate, asta mai degrabă constituie un dezavantaj”, a punctat Voiculescu.

Centralizarea spitalelor nu este o soluție

Ministrul sănătății Nelu Tătaru spunea luni că 80 la sută dintre managerii spitalelor din România ar trebui schimbaţi, iar coordonarea acestora ar trebui să revină la Ministerul Sănătăţii.

Voiculescu afirmă însă că Ministerul Sănătății nu are capacitatea de a gestiona toate spitalele din țară.

“Capacitatea actuală a ministerului, după un guvern liberal de un an și o guvernare PSD-istă de trei ani, o vedem în modul în care funcționează DSP-urile, o vedem când ne uităm la vaccinarea antigripală, care ar fi trebuit deja avansată. Trebuia să avem un plan pentru vaccinarea anti-COVID”, a punctat viceprimarul Capitalei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
05:40
Femeia care nu a mai coborât de pe un vas de croazieră de 3 ani: „Bere, tequila, coniac. Totul, personalizat”
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri