Ciobanul din Vaslui care a găsit drona cu explozibil i-a tras firele, deși nu știa ce e: „Țiuia, se aprindeau becuri. Am scos ceva rotund și gata”

 1 comentariu

Un cioban din județul Vaslui a umblat cu mâinile goale la drona cu încărcătură explozivă găsită marți, 1 sepetembrie, pe un câmp din comuna Viișoara, fără să știe cât de periculos era aparatul. Bărbatul spune că drona scotea sunete și avea mai multe lumini aprinse, așa că a început să-i scoată componente și fire până când s-a oprit. Câteva ore mai târziu, specialiștii antitero ai SRI au detonat controlat încărcătura explozivă, scrie News.ro.

„Țiuia, se aprindeau becuri”

Marcel Bogoș se afla cu oile pe câmp când a observat ceva negru în depărtare. Nu văzuse momentul în care drona ajunsese acolo și spune că nu mai întâlnise niciodată un asemenea aparat. Înainte să se apropie, ciobanul spune că a văzut o mașină albă din care au coborât două persoane. Acestea s-ar fi dus până în zona în care se afla aparatul, l-ar fi privit și apoi ar fi plecat.

Curios, Marcel Bogoș s-a apropiat și el. Bărbatul a povestit pentru Vaslui TV că a văzut pe câmp un obiect negru, cu aripi, care emitea un sunet și avea lumini aprinse.

„Țiuia, se aprindeau becuri”, a povestit acesta, potrivit News.ro.

În loc să se îndepărteze, bărbatul a început să umble la aparat.

„Am scos ceva rotund și firele și s-a oprit”, a mai spus ciobanul.

Abia ulterior avea să afle că aparatul pe care îl atinsese conținea explozibil.

Ciobanul spune că nu știa ce pericol era lângă el

Întrebat dacă nu s-a temut că drona ar putea exploda în timp ce îi scotea firele, Marcel Bogoș a explicat că, pur și simplu, nu știa cu ce avea de-a face.

„Nu am știut ce-i. Dacă exploda, ce era să-mi facă?”, a spus bărbatul pentru Vaslui TV, citat de News.ro.

Potrivit relatării acestuia, autoritățile nu au fost alertate imediat. Un alt localnic ar fi sunat la 112 la aproximativ o jumătate de oră după descoperirea aparatului. Drona se afla în extravilanul comunei Viișoara, la aproximativ 30 de kilometri de granița României cu Republica Moldova.

SRI a detonat încărcătura explozivă

Poliția a fost informată despre aparat marți, 1 septembrie. Potrivit IPJ Vaslui, șeful Postului de Poliție Viișoara a primit sesizarea la ora 10.15. Zona a fost izolată, iar la fața locului au fost chemați specialiști pirotehnici. În urma verificărilor, s-a stabilit că drona avea încărcătură explozivă. Perimetrul de siguranță a fost extins, iar specialiștii antitero ai Serviciului Român de Informații au detonat controlat încărcătura. Operațiunea s-a încheiat fără victime sau pagube materiale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași coordonează cercetările pentru a stabili împrejurările în care drona a ajuns pe câmp și proveniența aparatului.

Primarul din Viișoara: „O astfel de situație nu este confortabilă”

Incidentul i-a îngrijorat și pe oamenii din comună. Primarul din Viișoara, Liviu Pîrciu, a declarat că o asemenea descoperire provoacă inevitabil teamă în rândul localnicilor, mai ales în condițiile în care războiul din Ucraina se desfășoară relativ aproape de această zonă a României.

Până acum, autoritățile nu au anunțat public cui îi aparținea drona și nici traseul pe care l-a urmat înainte de a ajunge în județul Vaslui.

Autoritățile îi avertizează pe oameni să nu atingă dronele găsite

Cazul din Vaslui nu este singurul în care oameni care au găsit drone sau fragmente de drone s-au apropiat și le-au mutat înainte de sosirea specialiștilor. Recent, două turiste din Olimp au scos din apă o dronă și au tras-o pe nisip, iar într-un alt caz, la Eforie Nord, un turist a recuperat din mare un posibil fragment și l-a dus în apropierea postului salvamarilor. Și în Năvodari, doi turiști au fost filmați în timp ce scoteau din valuri un obiect metalic voluminos, provenit cel mai probabil de la o dronă.

Autoritățile au avertizat în repetate rânduri că asemenea obiecte nu trebuie atinse, mutate sau desfăcute. Unele drone sau fragmente pot conține încărcături explozive chiar dacă aparatul pare avariat sau inactiv. În cazul din Viișoara, pericolul a devenit evident abia după intervenția specialiștilor: drona la care ciobanul trăsese deja de fire avea într-adevăr explozibil.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    daniel098 02.09.2026, 12:10

    instinct de supravietuire ZERO. E de mirare ca a ajuns si la varsta asta

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește