De Dragoș Tănase,

„Dacă ar fi demis, sistemul medical de urgență s-ar duce în cap și s-ar distruge munca noastră de ani de zile, de la înființarea SMURD până acum. Dar, dacă se dorește acest lucru, nu știu dacă noi putem să ne opunem”, a declarat ea.

Adriana Ghinea a spus și de ce este supărată acum: „Din păcate, multă lume nu are habar despre medicina de urgență, oameni care nu știu ce înseamnă să faci o gardă sau voluntariat”.

Referitor la cazul Colectiv, aceasta a afirmat că din punctul ei de vedere, Raed Arafat a acționat bine.

„Din punct de vedere medical, nu știu dacă aș avea ce să îi reproșez. Oamenii au încercat să facă tot posibilul pentru pacienții respectivi. Sincer, cred că nicio țară nu e pregătită pentru astfel de catastrofe, cu victime multiple”, a precizat ea, adăugând că „poate trebuiau să se gândească înainte de a se da liber la concerte în locuri care nu sunt amenajate”.

În anii în care am colaborat la Târgu Mureș am învățat foarte mult, este un om cu experiență.

Medicul stomatolog Adriana Ghinea, la Adriana Nedelea LA FIX

Într-un interviu pentru Libertatea, Adriana Ghinea a afirmat că „sunt alţi şefi mai mici care trebuie să răspundă la rândul lor de subalterni. Nu poţi să pui totul pe umerii unui singur om. Niciodată un om nu poate garanta că nu se va mai întâmpla o catastrofă”

Citeşte şi:

Adriana Nedelea LA FIX | Cum a fost refăcut sistemul de încălzire în Varșovia și ce n-a făcut Bucureștiul. Directorul Termoenergetica: „Marea problemă a RADET-ului au reprezentat-o banii, condițiile contractuale cu Elcen”

Ludovic Orban va decide soarta lui Arafat după ”o evaluare profundă”

Tolo, la Europa FM: “Nu poți ca ministru de interne să-l dai jos pe Arafat într-o săptămână pentru că Iohannis a spus că așteaptă. Să aștepte!”

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare
HOROSCOP
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare