Studiu genetic de 28 de milioane de lire, pe 35.000 de bolnavi de COVID. Ce speră să afle cercetătorii britanici

Comentează

Un studiu genetic de amploare, în care sunt implicate sistemul medical britanic, o universitate și un institut de cercetări, urmează să se deruleze în Regatul Unit, anunță The Guardian. Scopul acestuia: deslușirea mecanismului COVID-19.

ADN-ul a 35.000 de britanici infectați cu noul coronavirus (în total, în Marea Britanie, numărul celor confirmați cu COVID-19 este de peste 233.000) ar urma să fie studiat în cea mai amplă - și mai scumpă, 28 de milioane de lire sterline - cercetare genetică derulată până în prezent, pentru ca oamenii de știință să afle cum influențează genele evoluția bolii.

Studiul, susținut de guvernul britanic, e condus de Edinburgh University și implică majoritatea spitalelor din sistemul medical de stat, institutul Genomics England și echipa de cercetători din programul Genetics of Mortality in Critical Care.

2.000 de probe au fost deja prelevate

Până în prezent, aproape 2.000 de pacienți cu COVID au donat deja ADN pentru studiu. Planul prevede prelevarea de mostre de la 20.000 de bolnavi din 170 de unități de Terapie Intensivă din UK și de la 15.000 de pacienți cu simptome ușoare sau moderate.

Kenneth Baillie, consultant ATI la Edinburgh University și coordonatorul studiului, susține că genele joacă un rol esențial în evoluția COVID-19 și că, studiindu-le, cercetătorii vor afla de ce unii oameni sunt predispuși la a dezvolta forme severe, în vreme ce alții se recuperează repede și fără a rămâne cu sechele.

Identificarea genelor care joacă cel mai important rol în COVID-19 și determinarea modului în care acestea interacționează cu virusul pot duce și la dezvoltarea unor tratamente eficiente, crede dr. Baillie.

Întrebări pentru care se caută răspunsuri

Oamenii de știință implicați în studiu speră să descopere, totodată, de ce bărbații sunt mai afectați decât femeile de COVID-19 - în Marea Britanie, conform Biroului Național de Statistică, rata mortalității e dublă la bărbați, față de femei, în rândul celor infectați cu SARS-COV-2 -, și ce rol joacă genele în apariția sindromului inflamator acut care afectează o parte dintre copiii diagnosticați cu COVID.

În ultima lună, Anglia, SUA și Italia au raportat cazuri de copii care au ajuns la Terapie Intensivă cu simptome asemănătoare bolii Kawasaki. Cercetătorii din Bergamo, Italia, chiar au derulat un studiu centrat pe copiii cu acest sindrom, pentru a vedea dacă este vorba despre boala Kawasaki sau o afecțiune nouă, secundară COVID-19.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...