„Statele Unite condamnă ofensiva pe care regimul Al-Assad, susţinut de Rusia şi Iran, o desfăşoară împotriva populaţiei din Ghouta Orientală”, a declarat preşedinţia americană, transmite AFP, citată de Agerpres.
Totodată, Washingtonul a acuzat Moscova ca ignoră rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, prin care se impune un armistițiu de 30 de zile în Siria și a afomat că Rusia ucide „civili nevinovaţi sub falsul pretext al operaţiunilor antiteroriste”.
„Rusia şi regimul sirian au utilizat aceeaşi combinaţie de minciuni şi folosirea nediscriminată a forţei pentru a izola şi distruge Alepul în 2016, unde mii de civili au fost ucişi”, a acuzat administraţia de la Washington, îndemnând forţele pro-regim „să înceteze imediat vizarea infrastructurilor medicale şi a civililor în această campanie brutală din Ghouta Orientală”.
Președintele Siriei, Bashar Al-Assad, a avertizat, duminică seara, că ofensiva împotriva enclavei rebele situate la porțile Damascului ”va continua”, după două săptămâni de bombardamente sângeroase pentru civili și lupte la sol, care i-au permis să cucerească peste un sfert din enclavă.
Duminică, alți 34 de civili au fost uciși duminică în bombardamente ale forțelor siriene asupra regiunii Ghouta Orientală, a ajunțat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului, la Beirut.
Când bombele tac, muzica poate să înceapă. Povestea refugiatului care a pierdut totul în Siria, dar și-a regăsit sufletul în România
„Să păcălești moartea strecurându-te printre bombe, foamete și arme chimice”. Aceasta a fost marea provocare a vieţii lui Mohamad Zatari, un artist sirian refugiat în România. S-a născut în Alep, unul dintre cele mai mari orașe ale Siriei. Acum, războiul civil a transformat locul într-o ruină. A avut o adolescență marcată de frustrări și de lipsuri. Nu a fost vorba despre bani, ci despre lucruri simple, dar profunde: libertatea de a spune ce gândești, de a trăi liber. Mohamad crede că „Siria nu mai are o limită când este vorba despre încercări grele”. A pierdut oameni dragi în război, casa în care a copilărit nu mai există şi a fost la un pas să-și piardă chiar el viaţa. S-a refugiat în România. A învățat de la zero limba română, a citit romanele lui Marin Preda şi, cel mai important pentru el, iubește românește. A reușit să intre la conservator şi a scos de deja primul său album: “Quieter than Silence”, în traducere: „Mai tăcut decât liniştea”.
„Sunt copii orfani și schingiuiți pe viață „
Este greu pentru Mohamad Zatari să descrie viaţa pe care a trăit-o în Siria. A fost martorul unui regim opresiv, asemănător cu regimul lui Nicolae Ceaușescu, bazat pe poliție politică. Sirienii au încercat o revoluție, dar mișcarea nu a reușit să înlăture regimul aflat la putere. Acele mișcări de stradă s-au transformat într-un război civil care ţine de şapte ani. Mohamad s-a refugiat, din 2013, în România. Îi este greu să vorbească despre momentele cumplite pe care le-a trăit în locul unde s-a născut.
” Ce înseamnă încercare grea? Este cea la un pas de moarte sau chiar acolo? Atunci, nimic din viaţa mea nu a fost greu. O încercare grea este să trăiești acum în Siria, în teroarea securității; să păcălești moartea strecurându-te printre bombe, foamete și arme chimice; să supraviețuiești torturii din închisoare și să rămâi om după tot ce îți este dat să vezi, să simți, să auzi. Siria nu mai are o limită când este vorba despre încercări grele. Sunt familii care și-au pierdut copiii în închisori și masacre. Sunt copii orfani și schingiuiți pe viață din cauza a tot ce trăiesc acolo. Sunt familii care au dispărut complet. Foametea și lipsurile au luat locul belșugului de altădată. Mi-am pierdut doi membri ai familiei și casa bunicilor în bombardamente, dar eu sunt viu şi prezent aici. Unchiul meu, Niroz Maleck, aflat încă în Siria, descrie cel mai bine ce se întâmplă acolo, în romanul său “Sub cerul războiului”, tradus în franceză, suedeză, germană şi norvegiană. Nu știu dacă este disponibil și în România „, povesteşte artistul Mohamad Zatari.
Toată viața şi-a pus semne de întrebare. Este normal să defilezi la comandă? Este normal să ajungi în arest pentru că ţi-ai exprimat un punct de vedere? Mohamad spune că, în interiorul lui, știa deja răspunsul la aceste întrebări. Era un NU categoric!
” În Siria este foarte ușor să ți se fure demnitatea. Ești obligat să faci lucruri. Orice comentariu sau abatere de la ceea ce este impus poate să te priveze de libertate sau chiar să-ţi aducă moartea. Am trăit aceste frici. Copii fiind, eram obligați de partid să defilăm pentru a ne arăta recunoștința «conducătorului iubit». De fapt, nici nu știam de ce o facem. O făceam de frică. Profesorii ne amenințau. Nu-mi amintesc cu ce, știu doar că-mi era teamă de bătaie. Violența în scoală era o normalitate. Erau zile când ajungeam acasă înghețați și uzi până la piele. Acea senzație mi s-a infiltrat adânc în suflet. Cred că românii și sirienii pot fi sufletește foarte aproape, tocmai prin similitudinea momentelor grele prin care au trecut. Am fost privat de libertate, o zi, pentru că prietenul cu care eram a întrebat “de ce?” “De ce atunci când polițistul îți cere să te legitimezi, trebuie să o facă pe un ton agresiv şi autoritar? ”, îşi aduce aminte sirianul.
Şi-a găsit refugiul şi iubirea în România
Mohamad a simțit că trebuie să plece din Siria. A fost un moment greu pentru că a lăsat în urmă familia şi mulţi prieteni. În perioada în care pregătea mutarea a cunoscut-o pe Magda, iubirea vieții lui.
„A fost o decizie luată cu sufletul, cu tot sufletul. Trecuseră aproape doi ani de când o cunoscusem pe Magda. Ea m-a chemat aici, ca să construim o viaţă împreună. Şi am făcut-o. Magda este soţia, prietena, iubita, impresarul, psihologul, fotograful şi… familia mea. Îmi aduc aminte că am ajuns noaptea în București şi am călătorit cu maşina până în Brăila. Aşa am avut ocazia să observ multele siluete ale copacilor şi să simt denivelările drumurilor înguste. Primul meu gând a fost: Aici e ca în Siria „, îşi aduce aminte Mohamad.
Mutarea într-o ţară nouă, cu o limbă şi o cultură total diferite, nu a fost ușoară. Îşi dorea să intre la Conservator, visul său din adolescență. Şi-a dat seama că mai este drum lung până să atingă acest obiectiv.
Refugiatul Mohamad, un artist împlinit la Bucureşti
Mohamad este un artist cunoscut în lumea arabă. Cântă la „Oud”, un instrument muzical cu corzi.
” Mi-a plăcut dintotdeauna muzica, o ascultam în familie şi cu prietenii, afară şi în casă. Muzica era pentru noi ca un background. Tata o asculta pe Fairuz, privighetoarea libaneză, Madona Orientului, cu al cărei cântec aproape fiecare sirian îşi începea dimineaţa. (… ) Prima oară am cântat în Alep, oraşul meu natal, la Teatrul Universităţii, într-un concert cu numele “Oud”. Am cântat alături de alţi doi interpreţi la oud și un solist „, susţine Mohamad Zatari.
Împreună cu iranianul Mehdi Aminian, iniţiatorul proiectului Roots Revival, va lansa albumul “Quieter than Silence”
” Sursa de inspirație nu mai este folclorul românesc, ci viața noastră de zi cu zi, de aici, din România şi din Orientul Mijlociu. Totul a început cu o prietenie. Auzisem despre proiectul Roots Revival şi, într-o zi, am hotărât să-l contactez pe inițiator, pe Mehdi Aminian. (…) Așa s-a născut Quieter than Silence, care aduce o muzica nouă cu subtile influenţe persane şi alepiene. La nivel ideatic, Quieter than Silence este un protest la gălăgia din lume, un îndemn la umanitate, o modalitate de a ne arăta compasiunea faţă de sirienii aflați în suferință. (…) Este o provocare de a lucra cu trei sisteme muzicale diferite: cel european, cel arab şi unul dintre cele iraniene „, spune artisul.
Măsuri stricte de securitate la Oscar 2018. Cât costă apărarea vedetelor la Premiile Academiei Americane de Film
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be95fccbad54318be0d4fe98be8c071b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_788d2452b96d39749ec652eb4e37c6ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/02/h54084747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dominic-fritz-usr-consultari-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.