Noile contaminări ridică la circa 2,7 milioane numărul total de cazuri detectate pe teritoriul american.

Totodată, tot în ultimele 24 de ore, 706 de persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19, bilanțul total ajungând la 128.028 de morţi.

Nivelul noilor cazuri detectate în Statele Unite este cel mai ridicat de la apariţia SARS-CoV-2, iar spitalizările cresc în mai multe focare ca Houston (Texas) şi Phoenix (Arizona).

Miercuri, statul Texas şa raportat 8.076 de noi cazuri de COVID-19, cu aproape 1.000 în plus faţă de ziua precedentă.

Din cauza creşterii numărului de contaminări, unele state americane au fost nevoite să amâne măsurile de relaxare.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a decis, miercuri, să interzică orice servirea mesei în spaţii închise la Los Angeles şi în alte 18 comitate ale statului lovite puternic de pandemie.

Interdicţia urmează să se aplice timp de “cel puţin trei săptămâni” şi se referă, de asemenea, la baruri, săli de cinema şi muzee.

Guvernatorul statului Michigan, în nordul ţării, a anunţat şi el închiderea majorităţii barurilor, identificate ca fiind originea unor “recente focare”, în timp ce în Oregon (nord-vest) şi în Pennsylvania (nord-est) a devenit obligatorie purtarea măştilor în spaţiul public.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.