E alertă epidemiologică în județul Vrancea, acolo  unde un bărbat a fost diagnosticat cu antrax, o boală extrem de gravă și contagioasă în același timp. Este vorba, conform EuropaFM,  despre un cioban de 80 de ani care, cel mai probabil, s-a îmbolnăvit de la animale.

Bărbatul este internat, izolat de restul pacienților, iar toate persoanele cu care acesta a intrat în contact sunt monitorizate .

Medicii de la Direcția de Sănătate Publică au declanșat o anchetă epidemiologică, iar tuturor persoanelor care au intrat în contact cu ciobanul le-au fost recoltate probe biologice pentru analize.

De asemenea, au fost prelevate probe de la toate cele 600 de animale pe care le avea în grijă ciobanul și au fost trimise la laborator, dar clinic nu există nici un semn de boală. Chiar dacă nu sunt semne de boală, zona de pășunat a fost delimitată, astfel încât nici un alt animal să nu ajungă la stână, iar pînă cînd vor ieși analizele, tot laptele strîns de la animale va fi distrus.

Specialiştii nu ştiu clar cum s-a îmbolnăvit bărbatul, dar cel mai probabil el a contactat bacilul antraxului de la un animal bolnav, pe care l-a sacrificat şi l-a dat la câini.

Anul trecut, doi craioveni au fost infectați cu antrax. Cei doi, soț și soție, locuiesc într-o gospodărie la marginea Craiovei, unde au mai multe animale.


Citește și: Video EXCLUSIV Andrei Ștefănescu și Kamara sunt împreună de 14 ani! Au împărțit și scena, și casa!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.