Mergi direct la conținut »
Sute de mii de somoni au "evadat" dintr-o fermă piscicolă din Chile. Somoni ieșiți la suprafața unei ape în care înoată
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

Sute de mii de somoni au „evadat” dintr-o fermă piscicolă din Chile. Cum a fost posibil

De Petre Dobrescu,

Sute de mii de somoni au "evadat" dintr-o fermă piscicolă din Chile, săptămâna trecută, din cauza unui accident provocat de o furtună, care pune în pericol o industrie care, doar anul trecut, a generat venituri de peste patru miliarde de dolari pentru acest stat sud-american.

Ad placeholder

Astfel, aproximativ 900.000 de somoni au scăpat de la ferma companiei norvegiene Marine Harvest ASA, cu prilejul unei furtuni care a avut loc în data de 5 iulie a.c., potrivit Bloomberg.com.

Compania precizează că a reuşit să recupereze aproape 250.000 de somoni, dar mai lipsesc aproximativ 680.000 de peşti şi, în prezent, Marine Harvest colaborează cu asociaţia locală a pescarilor pentru a încerca să recupereze şi restul.

Somonii – care au reuşit să „evadeze” de la fermă – nu sunt o specie indigenă pentru sudul statului Chile, astfel că ar putea afecta alte populaţii de peşti, în timp ce descompunerea lor va duce la creşterea cantităţii de amoniac din apă, ceea ce ar putea declanşa o epidemie de alge, avertizează coordonatorul Greenpeace pentru Chile, Estefania Gonzalez.

„Amploarea evenimentului este atât de mare, încât ameninţă biodiversitatea în regiune şi de aceea suntem foarte îngrijoraţi. Industria s-a extins într-o manieră foarte agresivă în locuri care trebuie să fie alocate conservării. Este o bombă chimică”, a spus Estefania Gonzalez.

De altfel, industria somonului din Chile este deja criticată, pentru că utilizează sute de tone de antibiotice în fiecare an şi pentru că peştii morţi aruncaţi au alimentat creşterea algelor care afectează industria piscicolă locală.

Marine Harvest a promis că va reduce impactul posibil asupra mediului şi, de asemenea, va încerca să recaptureze un număr cât mai mare posibil dintre somonii scăpaţi.

Cum să îngropi 2,4 milioane de euro. La peste doi ani de la primele plantări, Parcul Memoriei Naţionale de lângă Mărășești arată ca un deşert
Recomandări
Cum să îngropi 2,4 milioane de euro. La peste doi ani de la primele plantări, Parcul Memoriei Naţionale de lângă Mărășești arată ca un deşert
 

Potrivit raportului anual al companiei norvegiene, citat de Agerpres, în 2017, Marine Harvest a înregistrat 15 incidente de „evadare” la nivel mondial, în cursul cărora au scăpat un număr total de aproximativ 23.200 de peşti.

Ca fapt divers, Norvegia a revenit pe primul loc, în topul celor mai prospere țări din lume.

FOTO: Pixabay.com


Citește și: VIDEO/Ta Pinu din Malta, biserica plină de mărturii ale dorințelor împlinite. Pentru ce s-au rugat vedetele din România?


 

Ad placeholder
După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
PARTENERI - GSP.RO
După ce s-a spus că au divorțat, Reghe rupe tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Anamaria Prodan și Alexa: "Nu mi-a plăcut..."
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
HOROSCOP
Horoscop 8 iulie 2020. Leii, cel mai probabil, vor ține în ei motivele de nemulțumire, dar nu e o alegere bună
RECOMANDĂRI
Parteneri
 
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close