Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă între autoturisme şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„În această după-amiază poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pe DN 6 în satul Gorneni, comuna Iepureşti, după ce şase autoturisme care se deplasau în acelaşi sens de mers, cu direcţia Bucureşti, au intrat în coliziune, iar o tânără în vârstă de 19 ani, pasager într-unul dintre autoturisme, a fost rănită uşor şi a suferit un atac de panică”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

La faţa locului a intervenit şi un echipaj al ISU Giurgiu cu o autospecială cu apă şi spumă de la Garda Mihăileşti, care a asigurat zona şi a sablat carosabilul, deoarece au existat scurgeri de carburant.

Aproximativ o oră, pe timpul cercetărilor, circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri de mers, participanţii la trafic fiind direcţionaţi către drumurile alăturate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.