Duminică seara, în jurul orei 20:30, a izbucnit o luptă între două grupuri pe rue de Verdun din centrul orașului Saint-Vallier, din Drome, în fața unui McDonald’s. Farance Bleu scrie că de la țigară a pornit totul. În fața fast-food-ului, cineva a cerut o țigară, a fost refuzat și de aici a pornit scandalul.

În centrul orașului, aproximativ douăzeci de oameni s-au luat apoi la bătaie. Pintre protagoniști și o româncă de 30 de ani care încerca să intervină între combatanți.

A fost înjunghiată de mai multe ori, iar rudele au luat-o pe brațe pentru a o transporta la spital. Pe un pod din apropiere s-au intersectat cu o mașină de pompieri și au cerut ajutorul, dar românca a murit înainte de a apuca să primească primul ajutor.

Sud Ouest scrie că lupta s-a dat între un grup de români care ieșeau din fast-food, și un grup de africani, unul dintre ei fiind cel care a cerut o țigară.

Alți șase oameni au fost răniți, doi dintre ei foarte grav, toți fiind înjunghiați. Cei doi răniți grav au fost transportați la spitalul din Lyon.

Poliția a anunțat că a reținut un bărbat, fără să specifice dacă el e cel care a înjunghiat-o pe tânăra româncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.