MENIU CAUTĂ

The New York Times: ”Noul cod penal din România slăbește democrația”

Distribuie

Ziarul The New York Times scrie despre modificările Codului Penal privind abuzul în serviciu. Americanii au remarcat că au fost contestate puternic, inclusiv de Comisa Europeană și că ele afectează cazurile unor politicieni importanți, printre care și cel al șefului PSD liviu Dragnea.

Kit Gillet, autorul articoului de pe NYT, a scris că modificările vin la mai puțin de un an distanță de o OUG 13, care dezincrimina corupția de nivel mic. Dacă atunci, guvernul condus de Sorin Grindeanu a cedat presiunii publicului, având loc cele mai mari proteste după revoluție, de această dată, executivul continuă să urmărească politic care ar limita puterile magistraților și procurorilor, scrie în articol.

Este notat și faputul că multe persoane susțin că ”noile modificări vor slăbi democrația și eforturile anticorupție”, România încă fiind considerată unul dintre cele mai corupte state din UE.

În prezent, sunt judecate sute de cazuri de abuz în serviciu, iar unele dinte ele implică politicieni de nivel înalt, cum ar fi Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților. Este probabil ca multe dintre acestea să fie afectate de noile modificări.

Presiunea internațională în această privință crește. Cristian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene privind statul de drept, a declarat pentru New York Times următoarele: ”Vom examina textele finale ale legislaţiei pentru a verifica dacă sunt compatibile cu legile relevante ale UE din domeniul justiţiei penale şi a cooperării poliţiei. Nu vom ezita să luăm măsuri unde va fi necesar pentru a asigura o compatibilitate”.

În articol este notat și faputul că, luna trecută, 12 ambasade ale țărilor vestice de la București au făcut apel către guvernul României ”să nu mai ia măsuri care ar slăbi statul de drept sau capacitățile României de a combate infracțiunile și corupția”.


CITȘTE ȘI: VIDEO/ Paul Brummell, ambasador al Regatului Unit, a făcut un tur de rămas bun prin Bucureşti. A cântat din Phoenix şi a mărturisit: s-a îngrășat în România!


FOTO: EPA

Citește mai multe despre Codul Penal, Romania și The New York Times pe Libertatea.

Comentarii