visinescu3

El a fost condamnat definitiv, miercuri, de ÎCCJ, la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității.

visinescu4

Foto: Vlad Chirea

VEZI VIDEO:

ACTUALIZARE 11.40. Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de detenţie. Decizia, luată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti este DEFINITIVĂ. Judecătorii au respins, astfel, recursul lui Vișinescu ca nefondat și îl obligă la cheltuieli judiciare de 630 de lei către stat.

Alexandru Vişinescu nu a fost prezent la pronunţarea deciziei judecătorilor.

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, află astăzi sentinţa în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanităţii. Va fi o decizie definitivă, după ce în primă instanţă, Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.


 

VEZI SI


Procurorii susţin că 12 deţinuţi politici au murit în închisoarea condusă de el. Vișinescu este acuzat de tratamente neomenoase și a fost condamnat în vara anului trecut de Curtea de Apel Bucuresti, însă torționarul a atacat decizia.

În afară de condamnarea la 20 de ani de închisoare, instanța a dispus degradarea militară a lui Alexandru Visinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmaşi ai deținutilor închiși la Râmnicu Sărat. Astfel: Nicoleta Eremia – 50.000 euro, Elena Iacob – 100.000 euro și Anca Cernea – 150.000 euro.

Alexandru Visinescu este primul torţionar trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii. Anchetatorii susţin că, în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală, scrie digi24.ro. Zeci de supravieţuitori şi rude ai deţinuţilor politici au depus mărturii în instanţă împotriva sa.

Regimul impus nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, unui proces lent, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic. Printre victimele lui Alexandru Vişinescu s-ar număra Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Ion Mihalache, arată procurorii. Ei au început ancheta în iulie 2013, la o jumătate de secol de la comiterea faptelor.

Procesul lui Alexandru Vişinescu a început în 2014. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat s-a prezentat la majoritatea termenelor, dar a refuzat de fiecare dată să se apere în faţa instanţei. Alături de Alexandru Vişinescu, istoricii au identificate alte 35 de persoane ale căror nume se leagă de moartea a zeci de deţinuţi politic sau oameni pe care autorităţile comuniste îi considerau piedici.

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Playtech.ro
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Observatornews.ro
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)