Trump admite pentru prima dată că Biden a câștigat alegerile din SUA, dar revine asupra mesajului și continuă cu acuzațiile de fraudă

Comentează

Donald Trump a admis în cele din urmă că rivalul său Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, dar a insistat că acest lucru s-a întâmplat deoarece democrații au comis fraude. Mesajul, transmis pe Twitter, nu echivalează însă cu o recunoaștere oficială a înfrângerii, lucru pe care președintele l-a reiterat ulterior.

Mesajul postat duminică dimineață de Donald Trump pe Twitter reprezintă o premieră: președintele în exercițiu al SUA spune pentru prima dată că Joe Biden a câștigat alegerile.

Postarea nu echivalează totuși cu o recunoaștere oficială a înfrângerii, ținând cont că Trump continuă să acuze tabăra democrată că a comis fraude. De asemenea, președintele nu l-a sunat pe Biden pentru a-l felicita și nici nu a cerut suporterilor săi să accepte situația, dimpotrivă.

”A câștigat deoarece alegerile au fost fraudate. Nu a fost permis accesul observatorilor, voturile au fost tabulate de o companie privată, deținută de stânga radicală, Dominion, cu o reputație proastă și echipament slab, care nu s-a calificat pentru alegerile din Texas (pe care le-am câștigat cu mult)”, a scris Trump, care a mai acuzat și presa pentru rolul jucat.

 

Trump a continuat de altfel, după acest mesaj, să posteze alte acuzații de fraudă electorală.

Și, pentru că citatul din declarația s-a începuse să circule cu repeziciune pe rețelele sociale, președintele a insistat că ”nu a recunoscut nicio înfrângere”.

<blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir="ltr">He only won in the eyes of the FAKE NEWS MEDIA. I concede NOTHING! We have a long way to go. This was a RIGGED ELECTION!</p>— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) <a href="https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1327979630477922304?ref_src=twsrc%5Etfw">November 15, 2020</a></blockquote> <script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

Manifestație pro-Trump la Washington

Zeci de mii de susţinători ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump au manifestat sâmbătă la Washington pentru a cere "încă patru ani" pentru acesta şi a denunţa un "furt" electoral, în ciuda absenţei oricăror dovezi concrete care să susţină ipoteza unei fraude masive în favoarea lui Joe Biden, relatează AFP, citată de Agerpres.

Tabăra lui Trump a insistat că la miting au fost prezente în jur de un milion de persoane.

Manifestație masivă pro-Trump la Washington FOTO: EPA

Părăsind Casa Albă pentru a merge la golf, preşedintele SUA a putut să-i vadă pe unii manifestanţi din limuzina sa blindată.

Convoiul prezidenţial a trecut prin Freedom Plaza, unde manifestanţi entuziaşti scandau "Încă patru ani! Încă patru ani!'' sau ''USA! USA!''. Mulţi dintre ei fluturau steaguri "Trump 2020", iar unii purtau bannere pe care scria "Cel mai bun preşedinte din istorie" sau "Opriţi furtul".

Protestul a avut parte și de ciocniri între contramanifestanți și participanții la marș, ciocniri soldate cu mai mulți răniți și cu arestări. Trump a dat vina pe contramanifestanții antifasciști, pe care i-a acuzat că au atacat protestatarii.

”Cele mai sigure alegeri”

Rezultatele din toate statele au fost de acum anunţate de marile canale de televiziune din SUA. Joe Biden a câştigat 306 mari electori, faţă de 232 pentru preşedintele în exerciţiu, exact scorul invers al victoriei miliardarului republican împotriva democratei Hillary Clinton în 2016, pe care el l-a numit atunci ''o victorie zdrobitoare''.

O renumărare a voturilor trebuie să aibă loc în Georgia, unde diferenţa este foarte mică între cei doi candidaţi, dar aceasta nu va schimba rezultatul final: Joe Biden are, indiferent ce se întâmplă în acest stat, cei 270 de voturi în Colegiul electoral necesare pentru a deschide uşile Casei Albe.

Deși Trump continuă să insiste cu acuzațiile de fraudă, mai multe agenţii federale l-au contrazis direct pe preşedinte.

"Alegerile din 3 noiembrie au fost cele mai sigure din istoria SUA", au dat asigurări într-o declaraţie comună mai multe autorităţi electorale locale şi naţionale, inclusiv Agenţia pentru securitate cibernetică şi infrastructură (CISA), subordonată Ministerului Securităţii Interne. "Nu există dovezi că un sistem de votare a şters, a pierdut sau a schimbat buletinele de vot sau că a fost piratat în vreun fel".

Statele au termen-limită 8 decembrie pentru a-şi certifica alegerile şi pentru alegerea electorilor pentru Colegiul Electoral, care îl va alege oficial pe noul preşedinte al SUA pe 14 decembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:33
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ultimele știri
20:12
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNAIR să verifice DN71 Bâldana - Târgoviște
Analiză
19:00
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
18:54
Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
18:40
Trafic feroviar blocat între Brașov și Hărman din cauza unei defecțiuni la un tren CFR Călători. Patru trenuri sunt oprite în gări
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!