”Azi am cerut redactarea actului de acuzare”, a anunțat, joi, Nancy Pelosi, cu referire la ancheta care îl privește pe președintele Donald Trump în scandalul Ucraina.

”Democraţia noastră este în joc. Preşedintele nu ne lasă altă opţiune decât să acţionăm, întrucât el încearcă din nou să corupă alegerile în beneficiul său personal”, a spus Pelosi.

Moment istoric în SUA. Trump ar putea fi pus sub acuzare înainte de Crăciun
Nancy Pelosi a cerut redactarea actului de acuzare împotriva lui Donald Trump FOTO: EPA

Trump este acuzat că a abuzat de puterea funcției în beneficiul propriu și a sacrificat astfel securitatea națională, suspendând ajutorul militar destinat Ucrainei și condiționând o întâlnire cu Vladimir Zelenski, pentru a convinge Kievul să lanseze o anchetă împotriva lui Joe Biden, potențial contracandidat la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Redactarea actului de acuzare este unul dintre ultimii pași ce mai trebuie făcuți până la votul din Camera Reprezentanților, vot care, potrivit New York Times, ar putea avea loc înainte de Crăciun.

Donald Trump a reacționat imediat și s-a declarat de acord cu grăbirea procedurii.

”Dacă aveți de gând să mă puneți sub acuzare, ar trebui să o faceți acum, rapid, pentru a avea un proces corect în Senat, astfel ca țara să se poată întoarce la treburile ei”, a scris președintele pe Twitter.

”Instrumentul extrem de important și atât de rar folosit al punerii sub acuzare va fi de acum abuzat pentru atacarea viitorilor președinți. Asta nu este ceea ce Părinții Fondatori au avut în minte. Partea bună este că republicanii nu au fost niciodată mai uniți. Vom câștiga”, a mai scris Trump.

Cum a început totul

Scandalul a început când un ”avertizor de integritate”, un analist din comunitatea de informații, a atras atenția că Trump a cerut în mod direct ancheta împotriva lui Biden într-o convorbire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ancheta privind demiteea președintelui a fost demarată de democrații care controlează Camera Reprezentanților. Trump a insistat în repetate rânduri că discuția telefonică cu Zelenski a fost ”perfectă”, că nu a încălcat nicio lege și că ancheta privind demiterea sa este o mascaradă.

O lovitură dură pentru Trump a venit de la ambasadorul în UE, Gordon Sondland.

Pe 20 noiembrie, Sondland a declarat public în Congres că a exercitat presiune asupra Ucrainei pentru anchetarea lui Joe Biden și a democraților deoarece președintele Donald Trump a cerut acest lucru.

De notat că legislația americană interzice candidaților să solicite ajutor străin pentru a câștiga alegerile.

Ce urmează pentru Trump

Îndepărtarea din funcție a președintelui este un scenariu incert.

Camera Reprezentanților va vota, cel mai probabil, punerea sub acuzare, în condițiile în care democrații dețin majoritatea, iar Senatul va fi obligat să deruleze un proces.

Pentru condamnarea și demiterea președintelui de către Senat este însă nevoie de o majoritate de două treimi.

În condițiile în care republicanii dețin majoritatea în camera superioară este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla.

Doar doi președinți din istoria SUA au fost puși sub acuzare, Bill Clinton și Andrew Johnson, dar niciunul nu a fost destituit.

A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
PARTENERI - GSP.RO
A divorțat după ce a pierdut toți banii câștigați şi a fugit din România. Ar avea datorii mari la cămătari
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Playtech.ro
BREAKING: Adelina Pestrițu, amanta lui Cristi Borcea? Dezvăluiri uluitoare despre amantlâcul secret din showbiz-ul românesc
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Observatornews.ro
Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute