Kaja Kallas, șefa diplomației europene, îndeamnă la reluarea negocierilor pentru evitarea unui conflict major.

În urma atacului aerian efectuat de Statele Unite asupra instalațiilor nucleare din Iran, Fordo, Natanz și Isfahan, Uniunea Europeană a emis o primă reacție oficială.

Kaja Kallas, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a subliniat riscurile majore la nivel global.

„Iranului nu trebuie să i se permită să dezvolte o armă nucleară, deoarece ar reprezenta o amenințare la adresa securității internaționale. Îndemn toate părțile să facă un pas înapoi, să se întoarcă la masa negocierilor și să prevină o nouă escaladare. Miniștrii de externe ai UE vor discuta situația mâine.”, a transmis Kaja Kallas, prin intermediul X.

 

În dimineața zilei de duminică, Statele Unite au confirmat efectuarea unui atac „foarte reușit” asupra celor trei situri nucleare strategice din Iran, Fordo, Natanz și Isfahan. 

Președintele Donald Trump a declarat că toate aeronavele implicate s-au retras din spațiul aerian iranian după finalizarea operațiunii.

Iranul a condamnat atacul, considerându-l „un act barbar” și o încălcare a dreptului internațional, promițând că își va continua programul nuclear.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Monseur 22.06.2025, 14:35

In momentul de fata Kala este la fel de fatarnica precum Starmer. Iranul nu avea arme nucleare, iar UE nu are dreptul sa inerzica unui stat sa aibe arme nucleare, atata timp cat Israelului i s-a permis. Pana una-alta statele teroriste din conflict sunt Israelul si Statele Unite. Atat Israelul, cat si SUA au atacat un alt stat pe baza unor minciuni care dateaza de vreo 4 decenii, ca Iranul va avea arme nucleare in xx zile, luni, ani. Gluma spune ca de pe vremea lui Moise se stie... Statele civilizate trebuie sa urmeze politica celor care au condamnat agresiunile Israelului, genocidul din Gaza si nu vad avantajele mentinerii relatiilor cu statele teroriste, pentru care nu exista niciun fel de lege. Asta include RuZZia, Israelul si SUA, care au criminali la conducere.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.