UE oferă un miliard de euro unui lider nord-african, acuzat de rasism și dictatură, în încercarea de a stopa migrația

 4 comentarii

Uniunea Europeană a semnat duminică un acord major cu Tunisia, promițându-i țării nord-africane până la 1 miliard de euro în investiții, ajutor financiar și împrumuturi în schimbul limitării migranților care părăsesc țărmurile sale în Europa, relatează CNN.

Acordul este un victorie majoră pentru președintele Tunisiei, Kais Saied, un lider din ce în ce mai autoritar care a petrecut ultimii câțiva ani demontând democrația țării, la un deceniu după ce o revoluție din timpul Primăverii Arabe a răsturnat un dictator care conducerea care conducea de peste trei decenii și a declanșat o rebeliune la nivel regional împotriva autocrației.

„Din 2011, Uniunea Europeană sprijină călătoria Tunisiei către democrație”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după semnarea acordului. „Este un drum lung, uneori dificil. Dar aceste dificultăți pot fi depășite.”

Mai mulți parlamentari europeni și organizații pentru drepturile omului au avertizat că orice acord care nu include garanții privind drepturile omului va fi văzut ca o susținere a politicilor antidemocratice ale lui Saied.

„Pe scurt, încheiem o înțelegere cu un dictator care este crud și impredictibil”, a declarat marți europarlamentara olandeză Sophie in 't Veld, la o reuniune a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. „Acest acord nu se aliniază cu valorile noastre, nu va fi eficient și nu este încheiat într-un mod transparent și democratic.”

Faptul că UE a semnat-o acest actor este o dovadă că unii lideri europene caută cu disperare orice soluție posibilă pentru a opri migrația, spun analiștii.

„Acesta este un acord cu un lider care dă dovadă de tendințe din ce în ce mai autoritare”, a declarat pentru CNN Camille Le Coz, analist la Institutul pentru Politica Migrației din Bruxelles. „Se acordă prioritate remedierii problemei pe termen scurt și limitării sosirilor. Valorile europene pierd.”

Un președinte care a desființat guvernul și parlamentul

Saied a ajuns la putere în 2019, după moartea primului președinte tunisian ales democratic, Beji Caid Essebsi. El a candidat ca independent, a câștigat o victorie zdrobitoare după ce s-a poziționat ca un om nou în politică venit să lupte împotriva unei elite corupte.

Dar idealurile democratice au fost lăsate deoparte în 2021, când președintele a profitat de criza Covid-19 pentru a-și întări controlul asupra populației. El a înlăturat guvernul, a dizolvat parlamentul și a început să guverneze prin decret.

De atunci, a luat măsuri represive împotriva libertății presei și a independenței justiției, chiar numindu-se în funcția de procuror general. Anul trecut, el a forțat să adopte o nouă constituție care i-a cimentat conducerea unică și a dizolvat ultimele speranțe pentru un guvern democratic. El a fost, de asemenea, acuzat că este responsabil pentru valul de rasism din țară, pe fondul unui aflux de migranți.

Dar situația democrației din Tunisia nu a fost pe ordinea de zi în timpul vizitei efectuate de Saied în Europa, iar jurnaliştilor nu li s-a permis să pună întrebări în timpul evenimentului. În schimb, Saied a zâmbit în timp ce s-a pozat alături de von der Leyen, premierul italian Georgia Meloni și prim-ministrul olandez Mark Rutte după semnarea acordului.

Tunisian President Kais Saied attending a meeting with Dutch Prime Minister Mark Rutte, European Commission President Ursula Von Der Leyen and Italian Prime Minister Giorgia Meloni at the Carthage Palace on July 16,2023, to discuss a proposed migration deal between the European Union (EU) and Tunisia (Tunisian Presidency/SIPA)//MAHJOUBYASSINE_SIPA.04064/Credit:Tunisian Presidency/SIPA/2307171736,Image: 789667582, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Rutele periculoase ale migrației

Aproximativ 100.000 de oameni au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa în acest an, majoritatea ajungând în Italia, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați.

Mulți au făcut călătoria periculoasă cu ambarcațiuni mici operate de traficanți de persoane care nu țin cont de siguranță. Din 2015, peste 23.000 de persoane fie au murit, fie au dispărut în timp ce încercau să ajungă în Europa, potrivit ONU.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    bituca 20.07.2023, 08:23

    Alt dictator.

  • Avatar comentarii

    durban22 20.07.2023, 10:26

    Uniunea Europeana ajuns sa sprijine si regimurile dictatoriale, rasismul prin aceste sprijinuri inaceptabile !.Au fost cumva supuse la vot de toate tarile?.

  • Avatar comentarii

    Gabi1975. 20.07.2023, 13:52

    Nu cred nimic ,doar vb

  • Avatar comentarii

    Marica13 14.09.2023, 14:20

    Nu asa se face treaba .

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!