Uite cum trăiesc Vîntu şi «locotenenţii» săi!

Comentează
Arhiva foto

După o zi intreagă de audieri şi cateva ore petrecute in arestul Poliţiei Capitalei, Sorin Ovidiu Vintu şi doi dintre "locotenenţii" săi au aflat, joi noaptea, că nu se vor intoarce prea curand acasă.

Arhiva foto

“Ruşine, doamnă, ruşine!”, a urlat Sorin Ovidiu Vîntu către judecătoarea Ana Maria Garofil, după ce aceasta a anunţat decizia. După o zi petrecută la audieri şi apoi în arestul Poliţiei Capitalei, “tătucul FNI” şi-a pierdut cumpătul şi a strigat: “Asistaţi la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989!”. Atât Vîntu, cât şi doi dintre “locotenenţii” săi, Alexandru Stoica şi Octavian Ţurcan, ar urma să îşi petreacă în arest 29 de zile. Deşi avocaţii acestora au făcut deja recurs, procurorii speră ca decizia să rămână definitivă după ce au prezentat o serie de convorbiri telefonice în care Vîntu este înregistrat discutând cu Nicolae Popa despre banii pe care urma să-i trimită acestuia în Indonezia.

Popa primea 200.000 € anual

Cei doi s-au înţeles ca Popa să primească anual 200.000 de euro, pentru a rămâne în Indonezia. O parte din sumă îi revenea “generalului”, un personaj care îl ajuta pe român să nu fie descoperit de Interpol. Se pare că ultima tranşă de bani a fost trimisă în luna aprilie, când Popa era deja în arestul poliţiei. Procurorii consideră astfel că, atât Vîntu, cât şi Ţurcan şi Stoian, care l-au ajutat să îi trimită banii, au favorizat un infractor care în România avea de ispăşit 15 ani de puşcărie. Mai mult, aceştia sunt acuzaţi că l-au sprijinit şi moral pe Popa, ajutându-l să ia legătura cu rudele sale.

Iată câteva extrase din convorbirile telefonice interceptate:

Popa Nicolae: Sorin, în primul rând am aflat cum îl cheamă pe ăla, care acuma se duce pe la ai mei, a fost deja de două ori...
Sorin Ovidiu Vîntu: Da... Cum îl cheamă?
P.N.: Costea.
S.O.V.: Am înţeles. OK, să-mi dai un SMS cu numele şi cu telefonul lui.
P.N.: OK, OK. Măcar am aflat de el. Ţi-am zis, a fost deja de două ori... Nu ştiu, e de capul lui... habar nu am.
S.O.V.: Da... Deci să-mi dai un SMS cu telefonul... şi locul de unde este.




***
Popa Nicolae: Zi-mi şi mie de fimea. Ştii ceva, cum este?
Sorin Ovidiu Vîntu: Bătrânelule, ţi-am mai spus. E doar pe iarbă, nu e pe altceva...
P.N.: Îhî...
S.O.V.: Anturajul este prost, GIGELU cu care este combinată nu are prea mare afecţiune pentru ea, e o prietenă de-a lui printre multe altele. GIGELU are 31 de ani... ăăă... soluţia pe care o recomand văzând despre ce... şi o tapează de bani.(...) Soluţia pe care o am eu, prietene, este să nu-i mai dai nici 5 bani. De ce-ţi sugerez soluţia asta? Exact aceeaşi problemă am avut-o eu cu IOANA şi exact asta este soluţia pe care am mers. Nu i-am mai dat 5 bani. Şi, după o perioadă de ură, revoltă şi furie, şi-a revenit şi totul este OK. Şi era tot la vârsta asta.



***

Popa Nicolae: – De ce te simt că eşti supărat pe mine?!
Sorin Ovidiu Vântu:
– Nu sunt supărat, băi. Sunt f… în toate părţile, am un milion de treburi, sunt bombardat cu cerinţe de bani din 7.000 de direcţii. E o criză uriaşă aici, nu sunt supărat, sunt întins în toate direcţiile, asta este tot, am şi alte treburi, nu sunt numai la dispoziţia ta. Nu pot să stau…eu sunt cu 7.000 de oameni pe cap şi tu îmi dai 5.000 de telefoane pe oră. Băi, ce-i cu tine, te-ai tâmpit?
P.N.:
– Nu m-am tâmpit, dar înţelege că mi-e greu şi mie.
S.O.V.:
– Bă, sunt de acord că ţi-e greu, dar până una-alta eu te întreţin, punct. Deci nu-mi crea o presiune mai mare decât cele pe care le am.
P.N.:
– Să ştii că dacă strigi la mine, nu rezolvă absolut nimic.
S.O.V.:
– Sunt nervos!
Popa Nicolae:
Şi eu pot să fiu nervos. Tu nu ştii cât de nervos pot să fiu şi eu câteodată.
Sorin Ovidiu Vîntu: Ei! Distinse Popa Nicolae, ştii ceva? Enervează-te! Banii ţi i-am trimis, azi mâine trebuie să sosească. Punct.
P.N.: Auzi?
S.O.V.: Te rog.
P.N.: Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd.





Arhiva foto

S.O.V.: Poftim?
P.N.: Eu te iubesc, mă. Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd. Sorin Ovidiu Vîntu, te iubesc, tu nu ştii cât de mult te iubesc eu pe tine. Eşti aşa de tâmpit şi de....Ce dracului! Hai, mă...

Vîntu are vilă în Dorobanţi

Sorin Ovidiu Vîntu, bossul de la Realitatea TV, are în Capitală două vile. Cea de pe strada Roma, de unde a fost ridicat de poliţişti, dar şi o reşedinţă de vară, în Otopeni. De asemenea, pe lângă afacerile pe care le conduce prin firmele sale, deţine cel mai luxos hotel din Creta, Grecia, dar şi unul în Delta Dunării.

Luca, vilă de lux din salariu de sindicalist

Arhiva foto
Arhiva foto

Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, audiat ca martor în acelaşi dosar cu SOV, are o avere substanţială pentru veniturile sale. A fost şi el audiat, joi seară, timp de o oră şi jumătate, de către procurorii Parchetului instanţei supreme. Prin conturile unor firme ce ar fi deţinute de Liviu Luca, SOV i-ar fi trimis sume importante de bani lui Nicolae Popa. Cu toate acestea, se pare că Luca este doar martor în anchetă. La finalul audierilor, spre deosebire de Vîntu şi de ceilalţi doi “locotenenţi” ai acestuia, Luca a plecat la casa sa din Păuleşti, Prahova.

Afaceristul are acolo un domeniu uriaş, cu o curte mare şi cu o piscină pe măsură. Din această locuinţă, anchetatorii au ridicat, joi, mai multe calculatoare şi documente. Mai mult, Luca mai are în Ploieşti patru apartamente la ultimul etaj al unui bloc şi o cramă într-un alt sat din judeţ. El a acumulat în timp o avere substanţială pentru un simplu membru de sindicat. Investigaţiile noastre au jalonat câteva dintre reperele “imperiului Luca”. Proprietăţi imobiliare numeroase în Ploieşti, în localităţile prahovene Vărbilău şi Brebu; crame, exploatare piscicolă, afaceri în viticultură şi în mass-media.

Nicolae Popa s-a bronzat în Indonezia

Arhiva foto

În timp ce autorităţile române, cu ajutorul Interpolului, îl căutau pe Nicolae Popa pentru a-l arunca după gratii, acesta era în Indonezia, la plajă. Potrivit stenogramelor prezentate de procurori, Popa primea 200.000 € anual pentru a nu veni în România. În ţară au rămas fosta sa soţie, dar şi fiica lui, pe care a şi chemat-o de câteva ori la el, în vacanţă.

Fetiţa lui Stoian împlineşte azi 14 ani

Arhiva foto

Într-un bloc din sectorul 6 al Capitalei, locuieşt

Arhiva foto

e mama lui Alexandru Stoian, şoferul şi garda de corp a lui Vîntu. Femeia de 65 de ani ne-a mărturisit că arestarea fiului ei, de care a aflat de la televizor, a căzut ca un trăsnet asupra ei.

“E viaţa mea, e inima mea. El e singurul meu ajutor. Sper să iasă, că el nu era decât un biet şofer angajat la boier. Eu stau aici doar cu băiatul lui, Cristian Marian, în vârstă de 22 de ani, care acum e în cantonament. Face ceva karate... Soţia lui a fost azi l

Arhiva foto

a el să-i ducă haine şi mâncare. Mâine (n.r. - azi), fetiţa lui împlineşte 14 ani şi nu e lângă ea”, ne-a mărturisit femeia. Alexandru Stoian are trei copii - doi băieţi şi o fată - din tot atâtea mariaje. (Cristian Burcioiu, Remus Vlad)

Țurcan are apartament în buricul Capitalei şi două maşini

Octavian Ţurcan s-a născut în Chişinău, Republica Moldova, dar Bucureştiul l-a atras ca un magnet. Băiat descurcăreţ, moldoveanul “şi-a tras” un apartament în buricul târgului, acolo unde locuieşte cu soţia, Alexandra, şi ea moldoveancă de peste Prut, şi cu cei trei copii ai lor - Matei Octavian, Aneta şi Nicolina. Ţurcan are două maşini: un Audi şi un Nissan, iar vecinii susţin că nu ştiu prea multe despre el.

(Sursa: Realitatea.net)

Foto:Claudiu Pacearcă / www.aventuracard.ro, Vlad Chirea, Gabriel Pătruţ, Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!