Ce ne spun ultimele atacuri ale Israelului despre următoarea mișcare a lui Benjamin Netanyahu | Analiză
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Invazia terestră a Israelului în Liban este pe cale să încheie a doua săptămână, în timp ce războiul Israelului a intrat deja în al doilea an. Apelurile pentru un armistițiu au crescut după un atac aerian din Beirut, joi noaptea, și rănirea, vineri, pentru a doua zi consecutiv, a forțelor de menținere a păcii ale ONU din sudul Libanului de către focul militar israelian, potrivit BBC News.
Cuprins:
O nouă ofensivă are loc în Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, în ciuda apelurilor persistente pentru încheierea conflictului de acolo.
Aliații Israelului cer, de asemenea, reținere, în timp ce țara se pregătește să riposteze împotriva Iranului, după atacul cu rachete balistice de săptămâna trecută.
Trei motive pentru care Israel va rezista presiunii
Cu toate acestea, Israelul va continua să își urmeze propriul curs și va rezista acestei presiuni din cauza a trei factori: 7 octombrie, Benjamin Netanyahu și Statele Unite.
În ianuarie 2020, generalul iranian Qassem Soleimani a aterizat pe aeroportul din Bagdad, într-un zbor de noapte din Damasc. Soleimani era șeful unității Quds a Iranului, o unitate clandestină și de elită a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), specializată în operațiuni externe.
Această grupare – al cărei nume înseamnă Ierusalim și al cărei principal adversar era Israelul – era responsabilă cu înarmarea, instruirea, finanțarea și direcționarea forțelor proxy din străinătate în Irak, Liban, teritoriile palestiniene și nu numai. La acea vreme, Soleimani era poate a doua cea mai puternică persoană din Iran, după liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei.
Pe măsură ce convoiul lui Soleimani părăsea aeroportul, acesta a fost distrus de rachete lansate dintr-un dronă, care l-au ucis pe loc pe generalul iranian.
Trump: „Nu uit niciodată că Bibi Netanyahu ne-a dezamăgit”
Deși Israelul a oferit informații pentru a ajuta la localizarea inamicului său, drona care a efectuat atacul aparținea Statelor Unite. Ordinul de asasinare a fost dat de președintele american de atunci, Donald Trump, nu de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
„Nu uit niciodată că Bibi Netanyahu ne-a dezamăgit”, a spus fostul președinte Trump într-un discurs ulterior, referindu-se la asasinarea lui Soleimani. Într-un interviu separat, Trump a sugerat, de asemenea, că se aștepta ca Israelul să joace un rol mai activ în atac și s-a plâns că Netanyahu era „dispus să lupte cu Iranul până la ultimul soldat american”.
Deși relatarea lui Trump despre evenimente este contestată, la acea vreme se credea că Netanyahu, care a lăudat uciderea lui Soleimani, era îngrijorat că implicarea directă a Israelului ar putea provoca un atac pe scară largă împotriva Israelului, fie din partea Iranului direct, fie din partea aliaților săi din Liban și teritoriile palestiniene.
Israelul ducea un război din umbră cu Iranul, dar fiecare parte era atentă să mențină luptele în anumite limite, de teama de a nu provoca cealaltă parte la un conflict mai amplu.
Peste patru ani de atunci, în aprilie anul acesta, același Benjamin Netanyahu a ordonat avioanelor israeliene să bombardeze o clădire din complexul diplomatic iranian din Damasc, omorând, printre alții, doi generali iranieni.
Apoi, în iulie 2024, prim-ministrul israelian a autorizat asasinarea lui Fuad Shukr, comandantul militar de vârf al Hezbollah, într-un atac aerian asupra Beirutului.
Răspunsul actualului președinte al SUA a fost, conform unei cărți a lui Bob Woodward, să înjure, Biden fiind uluit de faptul că prim-ministrul Israelului era pregătit să escaladeze un conflict pe care Casa Albă încercase să-l încheie de luni de zile.
Netanyahu a sfidat voința unui președinte american
„Știi, percepția asupra Israelului în întreaga lume devine tot mai mult aceea că sunteți un stat marginal, ca un actor rebel”, ar fi spus președintele Biden.
Același prim-ministru, caracterizat de un președinte american ca fiind prea prudent, a fost apoi criticat de succesorul său ca fiind prea agresiv.
Ceea ce separă cele două episoade este, desigur, 7 octombrie 2023 – cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului și un eșec politic, militar și de proporții catastrofale al serviciilor de informații.
Totuși, ceea ce unește cele două momente este faptul că Netanyahu a sfidat voința unui președinte american. Ambele aspecte contribuie la explicarea modului în care Israelul continuă să ducă războiul actual.
Cele mai recente războaie ale Israelului s-au încheiat după câteva săptămâni, odată ce presiunea internațională a crescut atât de mult încât Statele Unite au insistat pentru un armistițiu.
Ferocitatea și amploarea atacului Hamas împotriva Israelului, precum și impactul asupra societății israeliene și asupra sentimentului său de securitate, înseamnă că acest război a fost întotdeauna destinat să fie diferit de orice conflict recent.
Pentru o administrație americană care cheltuie miliarde de dolari pe arme pentru Israel, moartea și suferința civililor palestinieni din Gaza sunt extrem de incomode și dăunătoare din punct de vedere politic.
Pentru criticii Americii din regiune, aparenta incapacitate a superputerii în ceea ce privește influențarea celui mai mare beneficiar al ajutorului american este derutantă.
Chiar și după ce avioanele americane au fost implicate în respingerea atacurilor iraniene asupra Israelului în aprilie - un semn clar al modului în care securitatea Israelului este susținută de aliatul său mai mare - Israelul a continuat să respingă încercările de a schimba cursul războiului său.
În această vară, Israelul a ales să escaladeze conflictul cu Hezbollah, fără a solicita aprobarea prealabilă a Statelor Unite.
Cel mai îndelungat prim-ministru al Israelului, Netanyahu, a învățat din experiența de peste 20 de ani că presiunea americană este ceva ce poate suporta, dacă nu chiar ignora.
Netanyahu știe că Statele Unite, în special într-un an electoral, nu vor lua măsuri care să-l forțeze să se abată de la cursul său pe care l-a ales (și crede, în orice caz, că luptă împotriva dușmanilor Americii).
Un calcul diferit
Mai ales în ceea ce privește ultima escaladare, ar fi greșit să presupunem că Netanayhu operează în afara curentului politic israelian. În orice caz, presiunea asupra sa este de a fi mai dur pentru a lovi mai puternic împotriva Hezbollah, dar și a Iranului.
Luna trecută, când SUA și Franța au propus un plan de încetare a focului în Liban, armistițiul de 21 de zile a fost criticat de opoziție și de principala grupare de stânga din Israel, precum și de partidele de dreapta.
Israelul este hotărât să își continue războaiele acum, nu doar pentru că simte că poate rezista presiunii internaționale, ci și pentru că toleranța Israelului față de amenințările cu care se confruntă s-a schimbat după 7 octombrie.
Hezbollah și-a declarat de ani de zile obiectivul de a invada Galileea, în nordul Israelului. Acum, după ce publicul israelian a experimentat realitatea infiltrării oamenilor înarmați în case, această amenințare nu mai poate fi reținută, ci trebuie înlăturată.
Percepția Israelului asupra riscului s-a schimbat, de asemenea. Noțiunile de lungă durată privind liniile roșii militare din regiune au trecut. În ultimul an au fost comise mai multe acte care, până de curând, ar fi putut duce la un conflict total, cu ploaie de bombe și rachete asupra Teheranului, Beirutului, Tel Avivului și Ierusalimului.
Israelul l-a asasinat pe șeful Hamas în timp ce era oaspetele iranienilor la Teheran, a ucis întreaga conducere a Hezbollah, inclusiv pe Hassan Nasrallah, a asasinat înalți oficiali iranieni în interiorul clădirilor diplomatice din Siria.
Hezbollah a lansat peste 9.000 de rachete și drone către orașe israeliene, inclusiv rachete balistice către Tel Aviv. Organizația Houthis din Yemen, susținută de Iran, a lansat, de asemenea, rachete de mari dimensiuni asupra orașelor israeliene, care au fost interceptate de apărarea israeliană atunci când au reintrat în atmosfera terestră deasupra Israelului central.
Iranul a lansat nu unul, ci două atacuri împotriva Israelului în ultimele șase luni, implicând mai mult de 500 de drone și rachete. Israelul a invadat Libanul.
Oricare dintre acestea ar fi putut, în trecut, să precipite un război regional. Faptul că nu au făcut-o va schimba modul în care un prim-ministru israelian, în mod normal precaut și cu aversiune la risc, decide următoarea sa mișcare.
Romeoelide 12.10.2024, 17:05
Felicitari Milena! Cel mai bin articol despre tema din ultimul an din toata presa la care am avut acces. Impresionanta analiza.
popescumihai1970 12.10.2024, 17:59
Netanyahu...CEL MAI MARE CRIMINAL POSIBIL CU ACORDUL U.S.A. FUCK ISRAEL...