Cazul este în cercetări la Secția 1 Poliție Rurală Feldioara, fiind întocmit dosar penal pentru violență în familie și amenințare.

”În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind dispuse evacuarea temporară a acestuia din locuință și măsura păstrării unei distanțe de minim 200 de metri față de persoana vătămată și față de reședința acesteia.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, potrivit Transilvania Expres.

Helena Dalli, comisarul european pentru egalitate din Comisia von der Leyen, începând cu anul 2019, scrie în Libertatea despre felul în care criza coronavirusului, respectiv izolarea, le-a transformat pe nenumărate femei, dar și pe copii, în victime ale violenței domestice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.