Ismael Mejias Soto a absolvit Facultatea de Inginerie Industrială din cadrul Universității Interamericana din Puerto Rico. Acesta și-a terminat studiile la vârsta de 78 de ani, după ce la vârsta de 19 ani a fost nevoit să renunțe la a merge la facultate.

Ismael este veteran de război și a lucrat la Compania de Energie Electrică din Puerto Rico. Toată viața a regretat că nu a terminat facultatea de Inginerie, însă în urmă cu șase ani s-a întâmplat ceva care l-a determinat să își reia studiile.

„Sunt lucruri de la Dumnezeu. Într-o zi mergeam pe stradă și o tânără mi-a dat un flyer căruia nu i-am dat atenție inițial. Ajuns acasă, m-am uitat pe el și am văzut că era vorba despre cursurile de la universitate. Așa mi-a încolțit în minte ideea de a mă întoarce pe băncile școllii și a termina studiile de inginerie la care am visat dintotdeauna”, a declarat Ismael Mejias Soto.

Pe parcursul anilor de studiu la facultate, Ismael a rămas văduv, iar sora sa s-a mutat cu el pentru a-l ajuta. Ulterior, și-a refăcut viața alături de o profesoară. Acum, Ismael a mărturisit că i-ar plăcea să muncească din nou, notează milenio.com.

FOTO: Metro, Puerto Rico


Citește și:

Cum au ajuns imigranții români unul dintre motivele pentru care Trump insistă să construiască zidul dintre Mexic și SUA! Povestea incredibilă a băiețelului de romi, cel mai mic imigrant despărțit de părinții săi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.