Bărbatul mai tânăr, deși era oaspete, a pus mâna pe un topor și i-a aplicat o lovitura în cap gazdei. Scandalul a avut loc duminică seară, la ora 21.00.

Călin V., un bărbat de 60 de ani care s-a stabilit în sat după un concubinaj cu o localnică, a discutat cu prietenul venit în vizită.

Conform celor spuse de unii apropiaţi, cei doi cunoscuţi  – ambii de etnie rromă  au discutat, dar la un moment dat spiritele s-au încins şi cei doi s-au luat la harță.

Agresorul e acuzat de tentativă de omor

La faţa locului au ajuns echipaje de intervenţie de la poliţie şi ambulanţă. Victima a fost transportată de urgenţă la spital, iar în acest moment se află în spital. În ce priveşte agresorul, acesta este acuzat pentru tentativă de omor şi riscă ani buni de puşcărie.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar în cursul zilei de luni procurorii l-au audiat pe agresor şi l-a reţinut pentru 24 de ore.

În cursul zilei de marţi, acesta va fi adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 21, Poliţia a fost sesizată despre faptul că în comuna Ileanda, pe fondul unui conflict spontan, a avut loc o altercaţie între doi bărbaţi (unul dintre bărbaţi şi-a lovit prietenul cu toporul în zona capului). Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj”,  a menţionat Maria Cristea – purtătorul de cuvânt de la IPJ Sălaj.

Toporul e o unealtă folosită încă pe scară largă pentru atacuri împotriva „dușmanilor”.


Rana din inima noastră. Bătrâna de 79 de ani pasată între familie și spital arată gradul de cinism la care au ajuns atât oamenii, cât și instituțiile

VIDEO/Radu Paraschivescu o taxează pe Viorica Dăncilă: „Gramatica doamnei premier este ireparabilă”

Gabriela Firea anunță închiderea Arenei Naționale pentru refacerea gazonului și dă vina pe o investigație a GSP!

Tolo: În curând, Gabi Firea va închide Bucureștiul pentru că nu-l poate gestiona

Urmărește-ne pe Google News