VIDEO/Radu Paraschivescu o taxează pe Viorica Dăncilă: „Gramatica doamnei premier este ireparabilă”

Comentează
Arhiva foto

Scriitorul Radu Paraschivescu a lansat cartea „Orice om îi este teamă”, o „carte-parastas a unei Românii încăpute pe mâna unui guvern care combină foarte bine impostura cu indigența”. de Florin Ghioca

Titlul face referire evidentă la exprimarea prim ministrului Viorica Dăncilă, mai ales că primul capitol se intitulează "Mediații la dăncileză", o limbă care se face remarcată tot mai mult în spațiul public, prin greșelile gramaticale elementare.

Scriitorul a fost invitat la "Libertatea Live" și a declarat în cadrul unui amplu interviu că în volumul său se găsesc "citate care pe de o parte marchează divorțul clar dintre politicianul de la conducere și limba română, pe de altă parte marchează tupeul, câteodată cosmic, pe care îl ating mulți oameni din politică, indiferent că sunt miniștrii, secretari generali sau au alte funcții".

Cunoscut pentru volume precum "România în 7 gesturi", "Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time)", "Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?)" sau best seller-ul "Ghidul nesimțitului", Radu Paraschivescu a decis ca în acest volum să și comenteze gafele de exprimare ale politicienilor aflați la putere, fie de la PSD sau ALDE, cu accent pe cei mai "prolifici", Viorica Dăncilă și Petre Daea, ministrul Agriculturii.

"Sunt lucruri pe care le poți schimba și lucruri ireparabile. Și gramatica doamnei premier este ireparabilă. Acolo nu poți interveni. Acolo personajul trebuie luat și școlit, trecut din nou prin școală. Ceea ce nu se va întâmpla, evident. Constat însă că doamna premier este apărată în ființa și în postura dumisale publică de o altă doamnă, dacă pot să îi spun așa fără ghilimele, dar nu pot, care ne ceartă, ne face nesimțiți pe toți și confecționează o imagine aproape boreală a premierului, care știm că este un om neconflictual, care știm că este un om docil, politicos - și este în general - trecând peste niște lucruri gravissime, după părerea mea". Scriitorul este de părere că premierul "acceptă să se pună în slujba unor dăunători, acceptă ipostaza de "sitting duck", de țintă fixă în care noi tragem cu ce ne vine la îndemână, cu un bombardament retoric de obicei sau ironic". "Acest premier are o distanță uriașă față de minimumul necesar al limbii române și argumentul tracului nu prea rezistă, câtă vreme tu confunzi cuvintele între ele și câtă vreme nu ești în stare să spui o frază până la capăt fără să te împiedici. Argumentul ăsta dispare", adaugă Radu Paraschivescu la Libertatea Live.

Fantasma conspiraționismului

Autorul mai precizează că un premier trebuie să aibă anumite calități care îl recomandă pentru această funcție, adică o formă de autoritate și de competență, și în același timp un fel de reprezentativitate. "Să nu uităm că este unul dintre oamenii care te reprezintă afară, în întâlnirile cu omologi. Când interlocutorul se prezintă așa, și trece drept „creme de la creme”, pentru că avem de a face cu premierul, oamenii ăia se pot întreba dacă așa arată elita, cum arată stratul de jos? Și se pot declara îngrijorați", mai precizează Paraschivescu.

Concluzionând referirile la felul în care a reacționat prim ministrul Dăncilă recent față de partenerii externi, scriitorul a precizat în studioul Libertatea Live că "există o formă de trufie, de țopism, de capră râioasă care ține coada sus și care desconsideră toate avertismentele. Le consideră parte din complot. Există dintotdeauna fantasma asta a conspiraționismului care se hrănește din orice și care îi face pe acești oameni să ridice din umeri și să spună „nu ne dați lecții, că nici noi nu vă dăm vouă!", ca și cum noi am fi în ipostaza asta să le dăm, ca și cum nu noi am vrea să facem parte din clubul lor. Nu așa se ține spinarea drept. Nu te duci să îi cerți pe profesorii care te lasă corigent, când tu nu știi nimic".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală