Un bebeluș a murit la Maternitatea Ploiești, la o zi de la naștere. Părinții îi acuză pe medici pentru moartea pruncului

Comentează

Caz sfârșietor în județul Prahova, unde un bebeluș a murit la Maternitatea Ploiești, la 24 de ore după ce a venit pe lume. Chinuiți de durere, părinții au depus o plângere la Poliție.

Îi acuză pe medici de moartea copilașului, pe motiv că nu le-au spus cât de gravă este starea lui. De cealaltă parte, conducerea maternității susține că au fost respectate „toate procedurile”, notează News.ro.

Copilul s-a născut, luni, la Spitalul Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti și s-a stins după aproape 24 de ore. Devastat, tatăl bebelușului susține că medicii i-au asigurat, încă de la naștere, că pruncul este sănătos și că nu are probleme de sănătate. Câteva ore mai târziu, cadrele medicale i-au spus că starea bebelușului s-a agravat și a a murit în scurt timp.

„Ne-a şocat, pur şi simplu. Să nască un copil perfect sănătos, să ne asigure că este bine şi la ora 6 dimineaţa să nu anunţe absolut pe nimeni că starea copilului s-a deteriorat. Ne-au spus că au sunat salvarea de la ora 6 dimineaţa şi în jurul orei 10.30 – 11.00 a decedat copilaşul şi nici la momentul acela nu a venit salvarea să putem să-l mutăm la Giuleşti. Ce este aici este ceva de nedescris, să lase copiii nesupravegheaţi atâtea ore. Înţeleg, au ture de noapte, dar un copil nou-născut nu poate fi lăsat nesupravegheat”, spune tatăl copilului.

Andrei Sfetcu, tatăl copilașului, a precizat că, de la naștere și până în clipa în care au aflat că starea de sănătate a pruncului este gravă, rudele sale au mers în repetate rânduri la spital.

„Ne-au asigurat că starea lui este foarte bună, că este bine. (...) Ni s-a spus «copilul este în regulă, a plâns ca un copil în regulă, a respirat cum trebuie şi dintr-o dată, la ora 6 dimineaţa, starea lui s-a agravat». Un total dezinteres din partea lor. Abia aşteptam copilul acesta şi uitaţi ce se poate întâmpla din cauza acestor medici care nu-şi dau interesul deloc”, a mai spus Andrei Sfetcu.

Un bebeluș a murit la Maternitatea Ploiești, la scurt timp după naștere. Mama este în stare de șoc

De asemenea, tatăl îl acuză pe medicul, care a făcut operația de cezariană, că nici nu a venit să discute cu familia. A ieșit doar o asistentă medicală care i-a spus că bebelușul „este bine și a primit nota 8”. Andrei Sfetcu a spus că soţia sa este într-o stare ”deplorabilă”. Femeia a avut un șoc în momentul în care a primit vestea morţii bebeluşului său.

„Spitalul e dotat cu canapele, ei stau şi se uită la televizoare şi copiii sunt lăsaţi în voia sorţii”, susţine tatăl.

Rudele părinților susțin că bebelușul avea 3,8 kilograme, iar mama a urmărit mereu sarcina.

„Li s-a spus că are o evoluţie un pic mai înceată, dar e din cauză că s-a născut foarte mare, dar să nu ne facem griji, că e ok.  (...) Poate ne aude şi ministrul Sănătăţii: la Ploieşti, noi suntem trataţi ca nişte câini, poate îşi amintesc şi dânşii că sunt spitale şi la Ploieşti”, a spus unchiul copilului mort.

Ca și cum suferința lor n-ar fi fost suficientă, oamenilor li s-a spus în spital că „bebelușii mai și mor”.

De cealaltă parte, managerul unităţii sanitare, Alexandru Gheorghe, susţine că au fost respectate toate procotoalele, iar bebelușului i s-au făcut manevre de resuscitare timp de mai mult de o oră.

„Acest eveniment nefericit s-a produs pe 21 februarie, în dimineaţa acestei zile. Este vorba despre un nou-născut care a decedat în condiţiile în care a suferit de o insuficienţă respiratorie. Am procedat la efectuarea unei analize a acestui caz, au fost contactaţi şefii de secţii, li s-a solicitat punctul de vedere, iar analiza urmează să fie finalizată după ce se obţine rezultatul de la Serviciul de Medicină Legală. Din analizele efectuate s-a constatat că s-au respectat întocmai procedurile specifice în astfel de situaţii”, susţine managerul maternităţii din Ploieşti, pentru sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat că familia a depus o reclamație la Poliția Muncipiului Ploiești. Polițiștii fac verificări în urma sesizării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
21:18
„Rusia plănuiește mai multe acte de sabotaj” avertizează Kaja Kallas. Țările europene pregătesc un plan de răspuns pentru atacurile hibride de la Moscova
20:26
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale