Un cioban dispărut de două săptămâni din Bistrița a fost găsit decedat și cel mai probabil a murit după ce ar fi fost atacat de un urs. Cadavrul bărbatului de 47 de ani a fost găsit duminică într-o pădure din zona Romuli - Fiad, de la poalele Munţilor Rodnei, fără o parte din cap.
Din primele cercetări la faţa locului, se pare că ciobanul a murit după ce a fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa, și îi lipsea o parte din cap, astfel că a fost declarat decesul, relatează Agerpres.
Cadavrul a fost găsit în cursul după-amiezii de duminică de câţiva ciobani, care au alertat autorităţile.
Echipajul Ambulanţei s-a deplasat la locul intervenţiei, într-o zonă greu accesibilă și a avut nevoie de sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, bărbatul decedat ar fi plecat de acasă în data de 21 mai, iar trei zile mai târziu familia a anunţat poliţia despre dispariţia acestuia, fiind dispusă căutarea la nivel naţional. În urma necropsiei, poliţiştii vor stabili exact condiţiile în care a survenit decesul ciobanului.
Sursa foto: Pixabay