„Accidentul a avut loc pe un teren sintetic din spatele stadionului „Dunărea”, la un turneu de fotbal pentru copii cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani”, a explicat Ciprian Stoica, agent-șef principal IPJ Galați.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil a fost accidentat grav, după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuiește stadionul Dunărea.

Un băiat de 10 ani, care se afla la un turneu de fotbal din Galați, a murit strivit de gardul de beton al stadionului
Gardul din jurul stadionului Foto: Vremea Noua

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două plăci de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, au transmis polițiștii.

Copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.

REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”
Recomandări
REPORTAJ. Fața mai puțin discutată a Bisericii. Preotul care face injecții: „Știu să ajut și la o naștere. Până acum, nu a fost cazul”

Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

„Patru bărbați nu am putut să ridicăm bucățile de beton”

Antrenorul băiatului de 10 ani a declarat pentru publicația locală Vremea Nouă că acesta a cerut să meargă la toaletă, alături de mai mulți colegi.

„L-au întrebat pe organizator unde să meargă și acesta le-a zis să se ducă după gard. S-au dus printr-o gaură, eu nici măcar n-am văzut gaura aia din gard unde era, până când s-a produs tragedia. El a vrut să iasă prin gaură și au căzut peste el două plăci, lovindu-l în zona capului”, a declarat antrenorul echipei de copii, Ovidiu Mangu.

Noi am alergat imediat acolo, iar patru bărbați nu am putut să ridicăm, bucățile de beton, a trebuit să mergem și pe partea cealaltă de gard. Am chemat ambulanța la 112, a fost dus la spital, suntem toți bulversați, iar la spital a murit

Antrenorul băiatului:

Libertatea a scris la începutul anului trecut despre situația dezastruoasă bazelor sportive din Galați. Stadionul Dunărea, 24.000 de locuri, rebotezat de municipalitate „Nicolae Rainea”, după numele fostului mare arbitru, a fost construit în 1920 și a fost renovat ultima dată în 2004.

10.000 de deținători de polițe Euroins, care au avut pagube sau vor să renunțe la RCA-ul făcut la Euroins, au depus deja cerere către FGA
Recomandări
10.000 de deținători de polițe Euroins, care au avut pagube sau vor să renunțe la RCA-ul făcut la Euroins, au depus deja cerere către FGA

În 2011, odată cu câștigarea campionatului României de către Oțelul, primăria împreună cu conducerea clubului au anunțat investiții importante pentru modernizarea stadionului ca să se poată evolua în Liga Campionilor pe teren gălățean. Acestea nu au mai avut loc.

Foto: Vremea Nouă


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Filmul de pe Netflix care te va lăsa fără cuvinte. E atât de dur încât vei avea nevoie de pauze pentru a-l vedea
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix care te va lăsa fără cuvinte. E atât de dur încât vei avea nevoie de pauze pentru a-l vedea
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!