Un copil a fost găsit inconștient în urma unui incendiu în Argeș, produs la o casă care a ars cu degajare mare de fum.
UPDATE, ORA 19.30 - După zeci de minute în care au încercat să-l readucă la viață, timp în care a fost și transportat la spital, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.
Tragedia este cu atât mai mare cu cât era singurul copil al familiei. Bunicul a fost cel care a descoperit trupul inert al celui mic într-o cameră și a sunat la 112.
Oficial, nu a fost stabilită cauza producerii incendiului, însă se pare că focul a pornit după ce copilașul a fost lăsat într-o cameră cu un reșou aprins peste care ar fi căzut niște materiale textile care au ar mocnit.
De altfel, camera în care a fost găsit zăcând copilul este singura afectată de incendiu.
Reprezentanții ISU vor stabili cauza incendiului, iar legiștii motivul decesului care pare a fi intoxicarea cu fum sau cu monoxid de carbon.
Știrea inițială - Echipe medicale încearcă să salveze un copil în vârstă de doi ani din comuna Rucăr, județul Argeș, care a fost găsit inconştient, posibil intoxicat cu fumul degajat în urma unui incendiu de locuinţă, au anunţat vineri după-amiază reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Echipele medicale, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş şi de la SMURD, efectuează manevre de resuscitare a copilului, aflat în stop cardio-respirator, potrivit aceloraşi surse.
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiază la o casă din comuna Rucăr, construită din bolţari. Copilul de doi ani, găsit inconştient, în stop cardio-respirator, s-ar fi putut intoxica cu fum. Incendiul se manifesta într-o singură cameră, iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului.
Zilele trecute, tot în Argeș, un incendiu de vegetație a izbucnit lângă Cetatea Poenari.