Potrivit sursei citate, unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal s-a urcat într-un autoturism şi a plecat de la petrecere, cu toate că era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta nu-și imagina însă că peste câteva minute avea să-și accidenteze grav fratele, pe care l-a confundat cu un rival și a dat cu mașina peste el intenționat.

La un moment dat, interlopul urcat băut la volan a observat doi bărbaţi pe marginea drumului pe care i-a confundat cu rivalii și s-a îndreptat cu autoturismul către ei, să îi lovească.

Unul dintre cei doi indivizi a reuşit să se ferească, însă cel de-al doilea bărbat a fost lovit din plin de autoturism. Când s-a dat jos de la volan interlopul agresiv a realizat că victima este chiar fratele său, în vârstă de 21 de ani.

Tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital, în stare gravă.  

Bărbatul de la volan a fugit de la locul acccidentului, fiind găsit de către poliţişti câteva zeci de minute mai târziu, acasă. Forțele de ordine au constatat faptul că interlopul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul condus nu avea ITP şi RCA valabile.

”Poliţiştii din Ulmeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercaţii în faţa unui local, la care au participat mai multe persoane.

La faţa locului poliţiştii au identificat patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, din Ţicău, care au produs un scandal pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri.

În scandal au mai fost implicate şi alte persoane care urmează să fie identificate, fiind astfel tulburată ordinea şi liniştea publică.

Poliţiştii din Ulmeni au beneficiat de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale, al grupei canine şi al poliţiştilor din cadrul Secţiei 3 Fărcaşa, au transmis reprezentanţii IPJ Maramureş, potrivit Adevărul.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Observatornews.ro
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
Știrileprotv.ro
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“