La două luni după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina, numărul refugiaților ucraineni intrați în România a ajuns la 1.003.246, arată datele comunicate luni, 23 mai, de Poliția de Frontieră.
În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, prin toate punctele de frontieră, au intrat în România 90.247 de persoane, dintre care 7.903 sunt ucraineni, în scădere cu 17,4% faţă de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina, au intrat în România 3.733 de ucraineni, în scădere cu 23,3% faţă de ziua anterioară, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.041 de refugiați, o creștere cu 0,8% faţă de ziua precedentă.
„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare”, a precizat Poliția de Frontieră.
În acest moment, numărul ucrainenilor rămași pe teritoriul României este de aproximativ 85.000.
Rusia a declanșat invazia militară a Ucrainei pe 24 februarie, după câteva luni în care a masat soldați și echipamente militare în apropiere de granițe.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina