Un nou studiu arată că punctul G nu există. Punctul G ar putea să nu existe, susțin cercetătorii care nu au reușit să găsească o evidență fizică a existenței sale. Punctul G repezintă zona mică din corpul feminin unde sunt concentrate mai multe terminații nervoase, și capacitatea de a produce o plăcere intensă. Totuși, cercetătorii nu au găsit evidența existenței lui, potrivit unui studiu realizat recent.
Doctorul Nathan Hoag, care a condus studiul pe femei cu vârste cuprinse între 32 și 97 de ani în Melbourne, Australia, a spus că punctul G ”nu există ca o construcție anatomică”, potrivit Daily Mail.
Dr. Hang afirmă că orice senzație de plăcere experimentată de femei este produsă datorită proximității față de clitoris. Dar nu toată lumea este de acord cu această afirmație.
Rebecca Dakin, care este cunoscută drept ”Marele Expert Sexual Britanic” a spus pentru presa britanică următoarele: ”Nu am niciun semn de îndoaială că punctul G există. Întrebați orice femeie, și ea vă va spune spune că voi, cercetătorii, vorbiți prostii”.
Totodată, ea mai arată că bărbații forlosesc această cercetare drept scuză pentru performanțele sexuale slabe. ”Acest studiu ar trebui să nu fie văzut ca o scăpare din închisoare pe gratis pentru bărbați”, a susținut femeia.
Un studiu separat din 2008, care a folosit imagini cu ultrasunete ale peretului vaginal, arată că femeile care au orgasm în timpul contactului sexual au un țesut mai gros în jurul punctului G, față de cele care nu au orgasm.